10.2 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

1.334 deţinuti eliberaţi în plus în prima lună de graţiere mascată!

Alte Știri

Cifre exacte: 674 liberaţi la termen şi 660 (de care ministrul Toader uită) liberaţi condiţionat, în plus. Toţi au beneficiat de recursul compensatoriu.

Doar joi, 16.11.2017, au fost puşi în libertate condiţionat, ca urmare a aplicării legii recursului compensatoriu, un număr de 128 de deţinuţi, numărul total al deţinuţilor din penitenciare scăzând astfel la 24.336. Acest trend se va păstra o bună perioadă de timp, pe măsura ce beneficiării recursului compensatoriu vor fi prezentaţi comisiilor de liberare condiţionată.
Dar, pentru ca dezinformarea prin omisiune rămâne dezinformare, Sorin Dumitraşcu, Preşedintele  Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, pune la dispoziţie cifrele exacte ale graţierii mascate, după o lună de aplicare. Cel mai probabil Tudorel Toader va fi iarăşi surprins, însă în perioada 19.10.2017 – 15.11. 2017 ca urmare a aplicării legii recursului compensatoriu, numărul de deţinuţi din penitenciare a scăzut de la 25.798 la 24.464, conform datelor prezentate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).
Rezultă, deci, că au fost puşi în libertate, prin aplicarea acestei legi, un număr de 1.334 de deţinuţi, din care 674 la termen, aşa cum a precizat dealtfel si ANP. Restul de 660 au fost puşi în libertate condiţionat, aceştia intrând mai repede în comisiile de liberare tocmai pentru ca le-au fost scăzute pedepsele prin recursul compensatoriu. Această cifră a crescut deja cu 128 de persoane, joi.
Detaliul referitor la deţinutii puşi în libertate condiţionat ca parte a totalului beneficiarilor este relevant având în vedere că până în 2022 majoritatea beneficiarilor acestei legi vor fi din categoria celor liberati condiţionat, iar acest număr va fi extrem de mare şi de nepopular, de îndată ce criminalitatea va exploda şi se va dovedi că această masură nu are nicio legatură cu modernizarea penitenciarelor, a mai precizat Sorin Dumitraşcu, Preşedintele  Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie