Ce partid veți vota la alegerile locale?

PSD
PNL
USR/PLUS
PMP
PRO ROMANIA
ALDE
POL CÂMPULUNG
BUN 100%
AUR

Bulevardul Pardon între istoria pierdută și vânătorii de greșeli!

Bulevardul Pardon între istoria pierdută și vânătorii de greșeli!

Astăzi, 14 septembrie au început lucrările de reabilitare a Bulevardului Pardon. Nimic nou, până aici mai ales că primarul Liviu Țâroiu a anunțat acest lucru într-o conferință de presă la sfârșitul lunii august. Câmpulungenii când au văzut că lucrările nu încep la data de 1 septembrie au început cu criticile pe la colțuri, iar astăzi au început cu nemulțumirile că se lucrează.

Cine să ne mai înțeleagă, dragi câmpulungeni. Nu este bine că nu se face nimic, nu e bine că se face ceva. Acesta nu este un proiect nou, ci unul de reabilitare început cu mai mult în urmă, dar și într-o casă când se încep lucrările de reabilitare tot timpul apar lucruri neprăvăzute și nu se respectă termenele și condițiile.

De la primele ore, am primit sute de mesaje la redacție, bineînțeles de nemulțumire adresate primarului Liviu Țâroiu să oprească lucrarea, adică să nu se mai facă nimic. Dar oare nu ne dorim și noi o schimbare în orașul acesta?. Chiar nu putem realiza că de câțiva ani încoace chiar s-a făcut ceva. Chiar ne pricem toți la lucrări de construcții. Chiar știm toți administrație publică sau toți ne credem primari cel puțin din spatele calculatoarelor.

Din cauza ieșirilor de furie pe care le avem, a frustrărilor am uitat de trecutul istoric al orașului.

Vă reamintim noi, dacă vă face plăcere să citiți, după care cu toții ar trebui să facem o analiză mai profundă, nu să rămânem veșnic vânători de greșeli. Poate merită și orașul acesta să devină unul turistic de ce nu, unul chiar de interes național precum Dâmbovicioara pentru că există multe proiecte în acest sens. Și slavă Domnului avem o zestre de monumente istorice pe care deloc nu le apreciem.

Dacă pentru un simplu vizitator Bulevardul Pardon reprezintă de cele mai multe ori o simplă curiozitate, rezultată din lectura unor cărți cu impresii de călătorie sau din relatările unora care i-au precedat pașii sau creează posibilitatea unor analogii cu statutul unor astfel de străzi și bulevarde din alte orașe ale țării, pentru cetățenii născuți și crescuți aici, bătrânul bulevard reprezintă o fărâmă din sufletul lor, o imagine a trecutului, prezentă în toate etapele existenței lor. Proaspăt născuți, părinții i-au plimbat pe bulevard în brațe sau cu căruciorul, împodobiți cu fundulițe sau zorzoane, mândri de progeniturile lor. Copiii mai măricei au alergat cu cercul, cu roaba, în prezent cu rolele, cu bicicleta, etc., pe aleile bulevardului. Ajunși la vârsta școlii, aici și-au etalat premiile, aici și-au împărtățit primele bucurii și necazuri ale vieții de elevi.

Adolescenți fiind, pe bulevard au schimbat pe furiș întîile priviri vinovate. Studenți, întorși din vacanțe, aici regăseau vechile prietenii, își salutau foștii profesori, beneficiind acum de alt statut față de drepturile de elevi. Iar mai târziu, stabiliți în orașul natal, își întemeiau o viață proprie de familie, în care povestea se relua de la început, sau, mutați în alte localități, reveneau periodic, bulevardul fiind punctul de întâlnire al tuturor cunoștințelor, locul în care se aflau noutățile, în sfârșit, centrul și sufletul orașului. Aici se legau prietenii, sau se consuma o parte din bârfa citadină. Aici se exprimau orgoliile și răutățile unor categorii sociale, dar și bucuria firească a agrementului așteptat după o săptămână de muncă și plină de griji.

Așa cum Bucureștiul se mândrește cu Calea Victoriei, Iașul cu Alexandru Lăpușneanu, Târgoviștea cu Calea Domnească, Piteștiul cu Strada Mare, Câmpulungul s-a mândrit cu Bulevardul Pardon acesta fiind inima, respirația, viața orașului, loc de intersecție al trecătorilor dintr-o extremitate a orașului într-alta, martor al tuturor evenimentelor publice sau particulare, de la naștere până la înmormântare, izvor al tuturor știrilor, mai mult sau mai puțin adevărate, și mai ales loc predilect de promenadă pentru cetățenii de toate vârstele, sexele, localnici sau vizitatori sezonieri.

Înfățișarea sa actuală, deosebită de acum o jumătate de veac, nu amintește deloc ceea ce a fost cu mai bine de o sută de ani în urmă.

Din informațiile relatate în anul 1932 de institutorul octagenar I.N Ionescu Moșoianu, reiese că pe locul actual se afla în prima jumătate a secolului XIX-lea un izlaz, denumit Izlazul Ferăstraelor, denumire dată de uitilitatea sa practică în viața orașului.

Izlazul își avea izvoarele în partea de nord a orașului, în zona denumită Sîn Petru, loc al tradiționalului bîlci, organizat în perioada sărbătorii cu același nume și alimenta cu apă o parte a orașului.

În jurul anului 1815, debitul apei a scăzut încât boierul Dinicu Golescu a dăruit orașului suma necesară pentru a se efectua canalizarea apei rămase ca să poată fi secat terenul. Pe locul rămas în locul izlazului s-au ridicat prăvălii. După 1877, prăvăliile au fost dărămate pentru a se amenaja o alee. Cu timpul această alee s-a mărit, devenind un adevărat bulevard.

În perioada dinaintea primului război mondial, el era mult mai scurt decât în forma prezentă, iar la capătul nordic se afla statuia lui Negru Vodă, mutată mai târziu în piața primăriei – actuala bibliotecă publică.

Acum 50-60 de ani, bulevardul era acoperit doar cu pământ având o zonă centrală, pavată cu piatră de râu, bună pentru a evita piatra de râu.

Aleea bulevardului era mărginită pe cele două laturi de castani stufoși ce ofereau o umbră totală, ideală de protecție față de razele soarelui ca și în fața ploilor mărunte. Pe sub castani erau așezate bănci de lemn, vopsite cu verde, ce se mutau frecvent, după gustul și nevoile acelor care le solicitau ospitalitatea.

Dacă anatomia Bulevardului Pardon era oarecum prozaică și fără note distinctive prea evidente, în raport cu altele de același gen, sub raport funcțional, viața lui era mult mai antrenantă și, fără exagerare, uneori, chiar trepidantă, căci Câmpulungul nu era o urbe a pensionarilor, cum îi mersese reputația, iar bulevardul reprezenta barometrul, pulsul activității întregului oraș.

Aproape zilnic bulevardul devenea neîncăpător  pentru plimbare ținând seama că atunci cele două părți carosabile erau doar pentru vehicule. În aceste condiții de mare afluență, oamenii se loveau cu coatele, se călcau pe picioare, și, schițând un surâs amabil, de circumstanță și falsă politețe, se scuzau invariabil cu pardon.

Diferența consta doar în intonație, în raport cu cultura sau, mai degrabă cu blazonul celui care se scuza. Și din paron în pardon așa i-a rămas numele aleii, care avea totuși o denumire fixată pe o tăbliță albastră la capătul nordic, pe atunci nebăgată în seamă iar astăzi complet uitată.

Astfel cu trecerea timpului – vorba poetului – porecla s-a transformat în renume, astfel încât azi orice nume s-ar da bulevardului, el va rămâne în obscuritate, în fața eternului și de neînlocuit Bulevard Pardon.

About The Author

Related posts