8.1 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

18 milioane de lei pentru restaurarea mânăstirii Aninoasa!

Alte Știri
18 milioane de lei urmează să fie folosiţi pentru restaurarea mânăstirii Aninoasa.
Vineri, 20 octombrie, la sediul ADR Sud Muntenia s-a semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Eradicare umiditate, amenajare muzeu, restaurare pictură biserică şi paraclis, reparaţii curente, amenajări exterioare”, ce se va implementa în comuna Aninoasa din judeţul Argeş.
Mânăstirea Aninoasa, în calitate de beneficiar, a obţinut finanţare nerambursabilă în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 5 „Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, Prioritatea de investiţii 5.1 „Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural”. Valoarea totală a cererii de finanţare este de 17.985.622,88 lei, din care 15.287.779,45 lei reprezintă fonduri nerambursabile FEDR, iar 2.338.130,97 lei sunt fonduri din bugetul de stat.
Cu ocazia semnarii acestui contract de finantare, directorul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, dr. ing. Liviu Musat, a declarat următoarele:  ,,Consider că nu este întâmplător acest moment, dacă ne gândim că paraclisul mânăstirii, care datează din 1773, are, pe lângă hramul Sfântului Gheorghe, hramul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir, cel pe care îl sărbătorim, în data de 26 octombrie”.
Activităţile ce vor fi realizate în cadrul proiectului vizează lucrări de eradicare a umidităţii, amenajarea muzeului din incinta ansamblului, restaurarea picturii bisericii şi a paraclisului, reparaţii curente, precum şi amenajări exterioare.
După implementarea acestui contract de finanţare se doreşte creşterea cu aproximativ 10 mii a numărului de vizitatori ai obiectivului de patrimoniu.
În zona Argeşului este singura mânăstire cu aspect de fortificaţie, grosimea zidurilor fiind de aproape 2 m, la care se adaugă şi lăţimea contraforturilor. Se spune că în vremurile ei de glorie, mânăstirea Aninoasa era una dintre cele mai bogat înzestrate aşezăminte de cult din Muntenia, deţinand numeroase herghelii de cai, cirezi de vite, păduri, vii, teren arabil şi numeroase moşii.
Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie