5.5 C
Campulung Muscel
marți, 19 martie, 2024

 220 de controale la sediile și punctele de lucru ale unor societăți comerciale!

Alte Știri

220 de controale la sediile și punctele de lucru ale unor societăți comerciale! Polițiștii de imigrări au verificat 210 societăți comerciale și au depistat 101 străini care desfășurau activități lucrative fără forme legale, în urma unor acțiuni întreprinse la nivel național. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de aproape 850 000 de lei.

Activitatea de prevenire și combatere a muncii nedeclarate a cetățenilor străini  reprezintă o prioritate a Inspectoratului General pentru Imigrări, în vederea creșterii gradului de siguranță a cetățeanului, printr-un control permanent asupra respectării legislației în domeniul migrației.

Astfel, în cursul lunii septembrie, polițiștii de imigrări au organizat, la nivel național,  acțiuni care s-au derulat șapte zile consecutiv, timp în care au fost efectuate 220 de controale la sediile și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, care au angajați cetățeni străini, cu scopul de a constata modul în care sunt respectate prevederile legale atât de către angajatori cât și de angajați.

În acest sens, s-a avut în vedere existența avizelor de muncă pentru fiecare cetățean străin angajat, modul în care firmele au încheiat contracte de muncă cu aceste persoane și legalitatea șederii pe teritoriul țării noastre a străinilor.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au verificat 210 societăți comerciale și au legitimat 720 de străini, dintre care 162 se aflau în situații ilegale. În urma verificărilor s-a stabilit că 86 dintre aceștia desfășurau activități lucrative fără forme legale, 31 nu aveau drept de ședere pe teritoriul României, 15 erau cu ședere și muncă ilegală, iar 30 se aflau în alte situații.

Față de neregulile constatate, în cazurile cetățenilor străini care se aflau în ședere ilegală, polițiștii au emis 22 de decizii de returnare și au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de peste 10 000 de lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată.

De asemenea, reprezentanții societăților comerciale la care au fost constatate nereguli au fost sancționați cu amenzi în valoare de aproape 850 000 de lei, conform O.G. nr. 25 din 26 august 2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.

Acțiunile s-au desfășurat în cooperare cu inspectori din cadrul Inspectoratelor Teritoriale de Muncă și cu sprijinul altor lucrători din cadrul  M.A.I.

Ultimele Știri

Voi aștia, maturi vă mai aduceți aminte de celebra Poartă de la Posada din Câmpulung Muscel? Și acum, scrie povești!

Voi aștia, maturi vă mai aduceți aminte de celebra Poartă de la Posada din Câmpulung Muscel? Și acum, scrie...

Alte știri din aceeași categorie