7.4 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

24.000 de funcţionari din administraţiile naţionale şi locale sunt implicaţi în gestionarea (FEDR)

Alte Știri

Comisia Europeană a lansat săptămâna trecută  o nouă platformă care să permită funcţionarilor din cadrul serviciilor publice, să facă schimb de experienţă şi de bune practici la nivel european, pentru a îmbunătăţi şi mai mult modul în care sunt cheltuite şi gestionate investiţiile UE. Sprijinind statele membre în ceea ce priveşte consolidarea capacităţilor administrative, PEER 2 PEER face parte dintr-o iniţiativă mai largă ce are ca scop utilizarea pe deplin a potenţialului politicii regionale pentru a crea locuri de muncă şi pentru a asigura o creştere durabilă, în conformitate cu obiectivele stabilite de Strategia Europa 2020, precum şi de noul plan de investiţii în valoare de 315 miliarde euro. Această iniţiativă este pusă în aplicare sub forma unui proiect-pilot, impactul său urmând să fie evaluat în 2016. La nivelul întregii UE, 24.000 de funcţionari din administraţiile naţionale şi locale sunt implicaţi în gestionarea Fondului European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi a Fondului de Coeziune. Iniţiativa PEER 2 PEER urmăreşte să valorifice know-how-ul funcţionarilor respective şi să ofere rezultate mai bune prin împărtăşirea experienţei şi a bunelor practici ale acestora prin intermediul unei noi platforme online, în cadrul căreia administraţiile pot primi şi oferi asistenţă. PEER 2 PEER răspunde în mod direct solicitărilor specifice formulate de administraţiile publice din întreaga Europă privind gestionarea de proiecte şi investiţiile în domenii variând de la TIC la eficienţa energetică. Această iniţiativă va oferi asistenţă prin organizarea de misiuni de experţi pe termen scurt, vizite de studio şi ateliere. Sistemul a fost dezvoltat pe baza instrumentului de asistenţă tehnică şi schimb de informaţii (TAIEX), care s-a dovedit deja a fi de succes în cadrul Direcţiei Generale Vecinătate şi Negocieri privind Extinderea a Comisiei, pentru ţările candidate la UE care utilizează fonduri de preaderare. Pentru mai multe informaţii, puteţi contacta Centrul Europe Direct din cadrul Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu Argeş (strada Victoriei, nr.18), la următoarea adresă de e-mail: europearges@gmail.com.

Ionela Panait, consilier comunicare Europe Direct din cadrul Bibliotecii Judeţene Dinicu Golescu Argeş

Ultimele Știri

Data când va fi gata noua Creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel

Data când va fi gata noua creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel. Primărița Elena Lasconi a anunțat că...

Alte știri din aceeași categorie