28 iulie: Să eliminăm hepatita!

28 iulie: Să eliminăm hepatita!

Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Argeș marchează Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei, în data de 28 iulie 2019.

Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei (ZMH) este un eveniment anual, cu atenția mondială îndreptată asupra grupurilor de pacienţi şi persoanelor care trăiesc cu hepatită virală. Este o oportunitate globală de a sensibiliza şi de a induce o schimbare reală în prevenirea bolilor şi a accesului la testare şi tratament.

În 2016, 194 de guverne au adoptat Strategia globală a OMS privind hepatita virală, care include obiectivul de a elimina hepatita B și C până în 2030, dar numai câteva țări sunt pe cale de a îndeplini aceste obiective.

Din cele 325 de milioane de oameni care trăiesc cu hepatită virală la nivel global, mai mult de 290 de milioane (9 din 10!) trăiesc cu hepatita B sau C, fără să știe. Fără o îmbunătățire masivă în diagnostic, ratele de tratament vor scădea, ratele de infectare vor crește și vom pierde posibilitatea de a elimina hepatita virală până în 2030.

Sloganul CAMPANIEI ZMH 2019: „să eliminăm hepatita!”

Deoarece scopul de eliminare a hepatitei virale nu poate fi atins fără a preveni boala și a găsi persoanele nediagnosticate și fără conectarea acestora la îngrijire si tratament, campania de sensibilizare care continuă și în anul 2019, își propune să educe, să influențeze politicile naționale de testare și să încurajeze oamenii să se testeze și/sau să devină susținători în încercarea de a găsi cazurile nediagnosticate.

Obiective:

– mobilizarea populatiei si a decidenților politici în vederea aderării la mișcarea globală Nohep, pentru a susține eliminarea hepatitelor virale.

– creșterea nivelului de conștientizare a populației generale în privința diferitelor tipuri de hepatite virale, inclusiv căile de transmitere.

– educarea oamenilor în vederea însușirii de cunoștințe privind prevenirea, vaccinarea, depistarea precoce, tratamentul, monitorizarea etc.

Conform Centrului Național de Supraveghere și Control Boli Transmisibile:

– În anul 2018 au intrat în sistemul național de supraveghere 119 cazuri nou depistate de hepatită virală B, din care 99% în stadiu acut și doar 1% în stadiu cronic.

– Hepatita virală acută B a fost mai frecvent raportată pentru grupa de vârstă 35-44 ani la sexul masculin, respectiv 45-54 ani la cel feminin.

– Au făcut obiectul supravegherii epidemiologice un număr de 87 cazuri de hepatită virală C nou depistate, din care 97% în stadiu acut și doar 3% în stadiu cronic.

– Hepatita virală acută C a înregistrat cele mai mari rate de incidență raportată la grupa de vârstă 55-64 ani pentru sexul feminin, respectiv la 35-44 ani pentru cel masculin.

– În mod discordant față de profilul european, cazurile de hepatită virală cronică B, respectiv C au fost raportate într-un numar foarte mic și în anul 2018, motiv pentru care informațiile rezultate din analiza epidemiologică a acestora nu sunt concludente.

– Dintre căile de transmitere posibile, frecvența cea mai ridicată a înregistrat-o, atât pentru hepatita virală acută B, cât și C, cea nosocomială, cu o mențiune aparte pentru intervențiile chirurgicale și tratamentele injectabile în spital în cazul hepatitei virale acute B, respectiv pentru tratamentele stomatologice în cazul hepatitei virale acute C.

În județul Argeș în anul 2017 au fost înregistrate 4 cazuri noi de hepatită virală B și 2 cazuri noi de hepatită virală C. În 2018 s-au înregistrat 8 cazuri noi de hepatită virală B și 5 cazuri noi de hepatită virală C. În 2019, de la începutul anului și până în prezent au fost înregistrate 1 caz nou de hepatită virală B și 1 caz nou de hepatită virală C.

În România, Planul-cadru național pentru controlul hepatitelor virale urmărește crearea unui cadru de intervenție bazat pe dovezi pentru un răspuns cuprinzător și sistematic al sectorului de sănătate la hepatitele virale, luând în considerare contextul, nevoile și prioritățile naționale.

 

 

 

 

About The Author

Related posts