7.5 C
Campulung Muscel
miercuri, 24 aprilie, 2024

Lista completă! La ceas aniversar vânătorii de munte au fost premiați și recompensați!

Alte Știri

Trupele de vânători de munte ale armatei române au fost înfiinţate la 3 noiembrie 1916, în timpul Primului Război Mondial, şi au reprezentat o specialitate de elită a infanteriei româneşti, dovedindu-şi eficienţa şi capabilitatea în a-şi îndeplini misiunea de apărare a ţării, atât în timpul Primului, cât şi în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Eveniment aniversar a fost și la sediul Batalionului 30 Vânători de Munte ,,Dragoslavele” acesta încununând un ceremonial militar şi religios, ceremonial la care au participat autorităţile locale, vânători de munte pensionari şi în activitate.

Pe timpul desfăşurării ceremonialului, o parte din militari au fost felicitaţi şi recompensaţi de către comandantul brigăzii dar și de comandantul B.30, locotenent colonelul, Ionuț Ilinca conform competențelor fiecăruia.

Ulterior, participanţii au putut urmări exerciţii demonstrative ale unor subunităţi din batalion precum şi standul cu tehnică militară din dotarea acestuia.

Au fost înmânate plachete și însemne heraldice, diplome de merit și avansări în grad prilejuite de centenarul vânătorilor de munte de către locotenent colonelul Ionuț Ilinca următorilor militari:

Maiorul de Infanterie, Robert Ivașcu a primit EMBLEMA DE ONOARE A FORȚELOR TERESTRE

Plutonierul adjutant principal de radiolocație, Marius Florin Zoicaș a primit EMBLEMA DE ONOARE A COMUNICAȚIILOR ȘI INFORMATICII

Plutonierul adjutant de tancuri, Haralambie Badea a primit EMBLEMA DE ONOARE A LOGISTICII

S-au acordat medalii aniversare din partea comandantului Brigăzii 2 V.M, plutonierului adjutant principal Emilian Stănescu, caporalului clasa a III-a, Leonard Șerban din Compania Sprijin.

Au primit diplome de merit următorii militari: lt.col. Laurențiu Sminchișe, lt.col. Aurelian Alexandru Dumitrana, lt.col. Crinu Constantin Crețu, maior Ion Geagu, maior Bogdan Nițu, cpt. Vasile Cătălin Laiță, cpt. George Fica, cpt. Ion Olaru, cpt. Florian Jianu, plt.adj. Valentin Vintilă, plt.maj. Ion Luigi Toma, plt.maj. Nicolae Micu, plt. Robert Pop, plt. Marius Țiplea, cap.III, Bogdan Neferu, cap.III. Gheorghe Vasilescu.

Comandantul brigăzii a recompensat cu diplome de merit și citare pe ordinul de zi pe unitate pentru îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu, următoarele cadre militare, gradați profesionțiști și personal contractual civil astfel:

Cu diplome de merit

Lt.col. Gabriel Biță, mr. Ion Daniel Știrosu, slt. Florin Siminiuc, m.m clasa a II-a, Bogdan Marian Moise, plt.maj. Adrian Cantea, sg.maj. Elena Liliana Muscalu, cap.III, Vasile Cosmin Nicolae, cap.III, Dumitru Claudiu Boarță, cap.III, Ion Puiu Popescu, cap.III, Reju Eugen Ronai.

Cu citare pe ordin de zi pe unitate

Lt.ing. Mihai Alexandru Tarbă, slt. Florentin Valentin Rizea, plt.adj. Marian Sîrba, plt.maj. Ionel Preduț, cap.III, Marian Enache, cap.III, Nicolae Gheorghe Stănescu, cap.III, Marcel Adrian Marin, cap.III, Mihai Gabriel Pietrăreanu, cpt. Florentina Tatiana Dorojan, cpt. Dragoș Nicolae Suseanu, clasa a II-a, Gheorghe Grigore, clasa a III-a, Constantin Smaranda, plt.adj.pr, Elena Monica Stăniloiu, plt.maj. Laurențiu Ionuț Idorași, sg.maj, Ionuț Bogdan Stîlpeanu, cap.III, Nicolae Codruș Dumitrache, cap.III, Aurel Vișoiu, cap.III, Preduț-Vasile Andrei, cap.III, Viorel Ionuț Simon, cap.III, Gheorghe Bogdan Banu.

Următorii soldați profesioniști au fost înaintați în gradul de fruntaș: soldatul Bobi Constantin Ștefănescu, soldatul Mihaela Dumitriu, Cristian Marius Alexandru Feraru.

Ultimele Știri

Cât costă să renovezi complet un apartament cu 2 camere, în anul 2024

Cât costă să renovezi complet un apartament cu 2 camere, în anul 2024. Suma nu este deloc una mică....

Alte știri din aceeași categorie