8.2 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

5.000 de clienți casnici și 230 non-casnici au rămas fără gaze!

Alte Știri

5.000 de clienți casnici și 230 non-casnici au rămas fără gaze! Distrigaz Sud Rețele aduce următoarele precizări privind sistarea alimentării cu gaze naturale în scopul efectuării unor lucrări programate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale care alimentează localitatea Mioveni din județul Argeș:

În cursul unei intervenții programate la rețeaua de distribuţie a gazelor naturale a survenit o problemă tehnică la cuplarea unor conducte. Ca urmare a acestui incident Distrigaz Sud Rețele a fost nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale pentru clienții aflați pe străzile: Clucereasa, 1 Decembrie, 1 Mai, 7 Septembrie 1485, Automobiliștilor, B-dul Dacia, Bisericii, Erou Inv. Gh. Năstase, Frații Golești, Hanu Roșu, Inv. Alex. Popescu, Ion C. Brătianu, Ion Pilat, Mihai Eminescu, Mugureilor, Părăști, Primăverii, Stadionului și Unirii.

În urma acestei situații sunt afectați circa 5.000 de clienți casnici și 230 non-casnici. Echipele Distrigaz Sud Rețele sunt în teren și fac demersurile necesare pentru reluarea alimentării cu gaze naturale în cursul zilei de astăzi, 29 ianuarie 2019, până la ora 19:00.

În acest interval, pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, rugăm clienții să verifice că aparatele de consum sunt închise, inclusiv aparatele automatizate și cele cu flacără de veghe.

În momentul în care se va face realimentarea cu gaz, în cazul în care clienții simt miros de gaze, sunt rugați să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acționeze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice și, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale.

Dacă mirosul de gaze din încăperi persistă, în ciuda respectării acestor măsuri, clienţii pot apela serviciul de call-center Apeluri de Urgență al Distrigaz Sud Rețele la numărul unic 021 9281.

 

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie