14 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

56 de permise reţinute de poliţiştii de la Rutieră!

Alte Știri

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Politie Județean Argeș au acționat, în perioada 23-26 aprilie a.c., pe raza de competență, pentru creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice din judeţ.

Polițiștii structurilor rutiere din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Argeș au desfășurat activități de prevenire a evenimentelor rutiere, în special pe fondul vitezei excesive, dar și a consumului de alcool.

Totodată, s-a urmărit şi respectarea prevederilor art. 1 din Ordonanţa Militară nr. 3/2020 privind măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate peste 2.300 de persoane și au fost verificate aproximativ 2.500 de autovehicule, în mai multe filtre rutiere de pe raza judeţului.

Ca urmare a abaterilor constatare, au fost aplicate 615 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproape 223.000 de lei, au fost reținute 56 de permise de conducere şi au fost retrase 20  de certificate de înmatriculare

Dintre sancţiunile aplicate, 359 au fost pentru abateri la O.U.G. 195/2002R, 229 pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare, iar 27 au fost sancţiuni de altă natură.

De asemenea, au fost constatate 5 infracţiuni la regimul rutier, fiind întocmite dosare penale. 

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au acționat în sistem integrat, alături de celelalte structuri din dispozitivul de ordine și siguranță publică, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență, prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul cu persoane care revin din afara granițelor țării.

Pe parcursul zilei de ieri, au fost verificate 313 persoane aflate în izolare la domiciliu. Totodată, polițiștii argeșeni au aplicat 102 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 142.200 de lei, pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie. 

În continuare, poliţiștii argeșeni sunt prezenți în stradă și vor desfășura activități pentru menținerea unui climat de ordine si siguranță publică.

Cu toate că este stabilită o viitoare relaxare a restricțiilor specifice stării de urgență, toți participanții la trafic trebuie să conştientizeze riscurile la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

De asemenea, atragem atenția tuturor cetățenilor cu privire la respectarea recomandărilor medicale care însoţesc această perioadă de grea încercare pentru noi toţi, în contextul situației epidemiologice din România, pentru limitarea riscului de răspândire a infectiei cu Coronavirus.

Măsurile  sunt cu caracter temporar şi trebuie interpretate în sensul de a limita, la nivel personal, riscul de a ne infecta, care va fi urmat de riscul de a transmite şi apropiaţilor această afecţiune.

Fiţi responsabili! Râmâneţi în casă!

Ultimele Știri

Data când va fi gata noua Creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel

Data când va fi gata noua creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel. Primărița Elena Lasconi a anunțat că...

Alte știri din aceeași categorie