4.6 C
Campulung Muscel
marți, 19 martie, 2024

A fost lansat un program de sterilizare pentru animalele de companie!

Alte Știri
A fost lansat un program de sterilizare pentru animalele de companie! În perioada 23-26 octombrie, președintele organizației PETA, Germania, Harald Ullmannîmpreună cu alți patru reprezentanți PETA și TV PETA Germania s-au aflat în România, la Pitești, pentru a participa la o serie de evenimente organizate de EDUXANIMA.

PETA Germania este partener Eduxanima și susține programele organizației: Programul Educațional și Programul de Sterilizare.

PETA  este cea mai mare organizație din lume pentru drepturile animalelor, cu peste 6,5 milioane de membri.

Evenimentele la care au participat ca invitați  speciali, alături de Carmen Arsene-Constantinescu, Președinte Eduxanima și Andra Arsene, Manager Eduxanima:

Ora de curs Eduxanima (live)  la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” Pitești, la care a participat dna Inspector Școlar General Adj., prof. Mihaela Crișan, ca reprezentant al I.S.J. Argeș- partener al Programului Educațional Eduxanima și alți invitați.
Reprezentanții PETA au fost plăcut impresionați de deschiderea și profesionalismul cadrelor didactice, de primirea deosebit de frumoasă și caldă pregătită în onoarea lor și, mai ales, de bucuria și entuziasmul manifestat de copii în discuțiile despre lumea animalelor.

Eveniment de lansare a Programului Educațional Eduxanima pentru școli, în orașul Mioveni, la Centrul Cultural Mioveni.
Sala a fost neîncăpătoare pentru publicul  format din elevi, profesori, directori de școli și părinți, invitați să participe la eveniment, alături de autorități locale și Primarul orașului Mioveni – domnul Ion Georgescu.
Toți cei prezenți au primit cadou, din partea organizației Eduxanima, broșura “Să iubim animalele”, cea care stă la baza cursului educațional, în școli.
Evenimentul a cuprins discursuri ale Președintelui PETA, Harald Ullmann și reprezentanților PETA, dlui Primar Ion Georgescu, dnei președinte Carmen Arsene-Constantinescu și prezentarea Programului Educațional Eduxanima de către  Andra Arsene – director și prof. Mihaela Crișan – Inspector Școlar General Adj.

Melodiile interpretate de Alexia au impresionat  publicul și invitații, iar Sylvie Bunz și 
Elli Jana Hoger au prezentat o scenetă emoționantă.

Vizita reprezentanților PETA și Eduxanima împreună cu primarul orașului Mioveni, la adăpostul de câini al primăriei, unde invitații au aflat despre dorința autorităților de a rezolva problema câinilor, prin organizarea târgurilor de adopție și de a colabora  în vederea diminuării numărului lor, prin acțiuni de sterilizare.

Evenimentul de începere a activității de sterilizare a avut loc la Primăria Topoloveni.
Un eveniment aparte, a avut loc în orașul Topoloveni, fiind prima localitate în care echipa medicală Eduxanima desfășoară Programul de Sterilizare Gratuită a Animalelor de Companie. Evenimentul de începere a activității de sterilizare a avut loc la Primăria Topoloveni, în locația pusă la dispoziție în acest sens, în prezența reprezentanților mass-media și dlui Primar al orașului Topoloveni, Gheorghiță Boţârcă, un partener real și implicat al programului și al org. Eduxanima și mai ales o gazdă plăcută și ospitalieră.

Programul de Sterilizare Gratuită a fost prezentat la Consiliul Județean Argeș, primarilor argeșeni, în scopul implementării lui în localitățile din jud. Argeș.
Evenimentul de prezentare a Programului de Sterilizare a Animalelor de Companie, care a avut loc în Sala Mare a Consiliului Județean Argeș – a reprezentat cel mai important obiectiv al vizitei președintelui PETA și a celorlalți reprezentanți PETA.

Prezentarea a avut loc în Ședința Colegiului Prefectural, în prezența dlui Prefect al județului Argeș – Emilian Dragnea,  Președintelui Consiliului Județean – dl  Dan Manu, dnei Simona Bratulescu – Vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, dlui Adrian Bughiu – Subprefect, primari ai orașelor și comunelor din Argeș,  reprezentanți ai instituțiilor publice și reprezentanți mass-media.
Dna Carmen Arsene și dl Harald Ullmann au prezentat obiectivele urmărite prin Programul de Sterilizare – eradicarea abandonului și scăderea numărului de animale fără stăpân, efectele benefice pentru comunitate, proprietarii animalelor de companie și pentru animalele sterilizate, facilitățile oferite în plus, proprietarilor de animale – transport gratuit, diverse accesorii, tratamente și operații – în funcție de caz, cât și importanţa aplicării legislației în vigoare.
A fost făcută și o scurtă prezentare a  Programului Educațional Eduxanima derulat în școli,  care urmează a se implementa și în școlile din localitățile reprezentate de primarii prezenți. 
Reprezentanții celor două instituții partenere în derularea programului, Andra Arsene – manager Eduxanima și prof. Mihaela Crișan -Inspector Școlar General Adj. al I.S.J. Argeș, au vorbit despre modul în care se derulează programul în școli, materialele educaționale și activitățile cuprinse în program, receptivitatea elevilor față de informațiile primite, contribuția la formarea și  dezvoltarea valorilor morale fundamentale ale viitorului adult, amintind că aproape 4000 de elevi au beneficiat, până în prezent, de implementarea programului educațional, urmând extinderea lui în întreg județul Argeș.

Președintele Harald Ullmann și reprezentanții PETA, au  apreciat, în mod deosebit, colaborarea strânsă și directă pe care Inspectoratul Școlar Județean Argeș o are cu organizația Eduxanima, în implementarea și derularea Programului Educațional în școli, cât și deschiderea autorităților județului Argeș și relația de colaborare dintre autorități și reprezentanții Eduxanima, aprecieri și impresii pe care le vor transmite colegilor și partenerilor lor din toată lumea.
Ultimele Știri

Voi aștia, maturi vă mai aduceți aminte de celebra Poartă de la Posada din Câmpulung Muscel? Și acum, scrie povești!

Voi aștia, maturi vă mai aduceți aminte de celebra Poartă de la Posada din Câmpulung Muscel? Și acum, scrie...

Alte știri din aceeași categorie