7 C
Campulung Muscel
miercuri, 24 aprilie, 2024

A încălcat mai multe prevederi legale şi a ajuns în arest…

Alte Știri

A încălcat mai multe prevederi legale şi a ajuns în arest…

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au reținut un bărbat de 54 de ani, din Pitești, ca urmare a cercetărilor privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără drept (două acte materiale) și conducere sub influența alcoolului.

Din cercetări, s-a stabilit că în ziua de 02 iulie a.c. în jurul orei 19:30, cel în cauză a fost depistat de aparatul RADAR în timp ce conducea un autoturism pe str. Nicolae Dobrin din Pitești, cu viteză peste limita legală, cel neoprind la semnalul de oprire efectuat de polițiștii rutieri, care au pornit în urmărirea acestuia și l-au depistat în scurt timp. Cu ocazia identificării, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma analizelor de specialitate, a rezultat că valoarea alcoolemiei în sânge depășea limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Totodată, din verificări s-a stabilit că cel în cauză avea dreptul de a conduce anulat ca urmare a săvârșirii altor infracțiuni la regimul circulației, precum și faptul că era cercetat într-un alt dosar penal privind sâvârșirea infracțiunii de conducere fără drept, în urma depistării acestuia, în cursul lunii iunie 2021, pe raza județului Dâmbovița.

După administrarea probatoriului, în ziua de 12 iulie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Ultimele Știri

Cât costă să renovezi complet un apartament cu 2 camere, în anul 2024

Cât costă să renovezi complet un apartament cu 2 camere, în anul 2024. Suma nu este deloc una mică....

Alte știri din aceeași categorie