14.8 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

A murit cea mai longevivă câmpulungeancă! Anastasia Negulici avea 103 ani!

Alte Știri

Pe data de 21 octombrie 1912 s-a născut Anastasia Negulici, fără să ştie că destinul i-a oferit un secol de existenţă alături de cei dragi. Anul acesta Anastasia Negulici, văduva unui descendent al pictorului I.D Negulici, de profesie procuror, judecător dar şi o vreme preşedintele Tribunalului Câmpulung trebuia să împlinească 103 ani. Din păcate nu a mai apucat această vârstă, deoarece s-a stins din viaţă în data de 9 iulie 2015, fiind depusă la capela bisericii Sfântul Nicolae din Câmpulung.

Aflaţi secretul Anastasiei Negulici, văduva unui descendent al pictorului I.D Negulici!

Cu ocazia împlinirii vârstei de 101 ani, familia şi reprezentanţii primăriei Câmpulung i-au oferit Anastasiei mai multe daruri, printre care şi o diplomă de excelenţă şi un „premiu” în bani. „Este un moment deosebit şi ne bucurăm de aceste clipe. Tuturor le doresc să urmeze acest exemplu. Mai avem astfel de cazuri, dar foarte puţine”, ne-a precizat primarul Călin Andrei, la acea vreme.

,,Anastasia Negulici a fost o persoană deosebită cu numele ei. S-a născut la Cetatea Albă, din Basarabia într-o familie cu 4 copii. A venit la Bucureşti la o nepoată, a stat vreo doi ani de zile la ea, iar în această perioadă s-a cunoscut cu soţul ei care era student la farmacie. S-a creat o idilă, Negulici Gheorghe a decis să părăsească această facultate şi s-a înscris la facultatea de Drept, din Iaşi, să fie mai aproape de Anastasia care plecase acasă şi la Iaşi au decis să se căsătorească. În anul 1934 a apărut primul copil Negulici Alexandru, în 1935 s-au stabilit la Iaşi şi după ce au terminat facultatea s-au mutat la Câmpulung, la bunicul avocatului pentru că tatăl său murise foarte tânăr, din cauza unei răni din timpul războiului din 1917 iar mama lui Margareta avea o moşie la Constanţa pe care o administra iar copii au fost crescuţi de bunici. Rămânând la Câmpulung a devenit un foarte bun avocat din baroul din Câmpulung a fost şi judecător. Anastasia l-a mai născut pe Sergiu, după 8 ani. Anastasia a fost o bună gospodină, tatăl ei era ucrainian îl chema Ivan iar mama nemţoaică şi o chema Ana. A fost o femeie foarte harnică, îi plăcea curăţenia, totul să strălucească în jur, a avut o fire pozitivă, că toate decurg cu voia lui Dumnezeu şi nu trebuie să ne supărăm de problemele vieţii, trebuie să le acceptăm, pentru că ele tot vin şi tot aşa trec. Când s-a cunoscut Anastasia cu soţul ei era la plimbare prin Cişmigiu şi s-a aşezat pe o bancă şi frumuseţea ei a atras privirile socrului meu şi a îndrăznit să se aşeze pe bancă şi aşa s-a creat prima lor întâlnire. Anastasia a fost alături de nepoţi, a avut multă grijă de ei, le gătea, şi a fost foarte autoritară cu copii. Nu a lucrat niciodată a fost o bună gospodină, o bună soţie, la 60 de ani a rămas văduvă, soţul a murit dintr-o hepatită netratată care s-a transformat într-o ciroză, s-a recăsătorit a stat doar un an de zile. A fost o femeie căreia i-a plăcut să trăiască însoţită de un bărbat şi femeile trebuie să îi urmeze exemplul, pentru că singurătatea nu este bună. Nu a fost niciodată bolnavă, în tinereţe o dureau genunchi avea probleme cu reumatismul. Soţul ei ţinea albine şi a citit într-o carte că veninul acestor insecte este foarte bun la reumatism, şi îi aplica un tratament şi în fiecare zi îi punea câteo albină pe câte un genunchi, într-un număr crescător până la 10-12 ceea ce i-a mai făcut bine au fost băile de la Bughea de Sus, unde venea lumea din toate colţurile ţării. Programul zilnic al Anastasiei era următorul: se trezea pe la 9 jumătate, mergea la bucătărie servea micul dejun, lua vitamine şi medicamente pentru circulaţie, înainte de a se aşeza la masă se ruga pentru toţi copiii, se uita la televizor, servea prânzul, mai mult static, pentru că avea probleme de locomoţie, seara în jurul orei 8 şi jumătate se ducea la culcare. În ultima perioadă de timp, starea de sănătate a Anastasiei s-a agravat datorită vârstei, lucru ce i-a grăbit şi sfârşitul. Este un exemplu să îi mulţumim fiecărui om, pentru că nicio persoană nu este întâmplătoare în viaţa noastră”, ne-a povestit nora femeii, Maria Negulici.

Ultimele Știri

Video. Nebuniiiiieeeeeee. S-au călcat pe picioare la deschiderea celui mai mare centru comercial din regiunea Muntenia – Argeș Mall

Video. Nebuniiiiieeeeeee. S-au călcat pe picioare la deschiderea celui mai mare centru comercial din regiunea Muntenia - Argeș Mall. Astăzi...

Alte știri din aceeași categorie