6.3 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

A pierdut controlul volanului și a produs un accident în lanț

Alte Știri

A pierdut controlul volanului și a produs un accident în lanț. Evenimentul rutier s-a produs la Băbana, pe Valea lui Păneață. A fost o coliziune între un autoturism care rula pe carosabil și unul parcat. Au intervenit pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un tânăr de 18 ani, din localitate, care conducea un autoturism din direcția sat Băbana spre sat Sămara, comuna Poiana Lacului, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu o autoutilitară parcată, care a fost proiectată într-un alt autoturism parcat.

În urma evenimentului, tânărul a fost preluat de echipaj medical și transportat la o unitate medicală (cu diagnostic prezumtiv TCC și TCF).

Verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză urmând să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Ultimele Știri

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante”

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante.” Nicolae Velcea și-a depus...

Alte știri din aceeași categorie