12.5 C
Campulung Muscel
joi, 28 martie, 2024

A rămas fără permis după ce a lovit o tânără pe trecerea de pietoni!

Alte Știri

Accident la Câmpulung! O tânără a fost lovită pe trecerea de pietoni! Din fericire nu a suferit vătămări corporale!

Luni seara, în zona Rotunda, la trecerea de pietoni s-a produs un eveniment rutier soldat cu vătămarea uşoară a unei tinere. Fata, era împreună cu prietenul ei. Cei doi s-au angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. Acela a fost momentul când tânăra a fost lovită de un autoturism condus de M. Bărbieru din Câmpulung. Se pare că bărbatul aflat la volanul maşinii nu a văzut pietonii, astfel că aşa a lovit-o pe tânără.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj al SMURD şi echipa operativă a Poliţiei Câmpulung. Din primele cercetări s-a stabilit că Bărbieru nu a acordat prioritate pietonilor aflaţi pe marcajul pietonal. Acesta nu se afla sub influenţa alcoolului. Tânăra accidentată a refuzat transferul la UPU Câmpulung. Poliţiştii de la Rutieră au demarat cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor care au stat la baza producerii evenimentului şi nu în ultimul rând a gradului de vinovăţie a părţilor implicate în acesta.

Conducătorului auto i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării, pentru neacordare de prioritate pietonului aflat în traversarea străzii.

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie