25.7 C
Campulung Muscel
marți, 16 aprilie, 2024

Acţiune DNA întreprinsă la Ministerul Fondurilor Europene

Alte Știri

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, în momentul de faţă, cercetări într-o cauză penală care vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene şi a unor infracțiuni de fals, comise în perioada 2007 – 2013.

Conform comunicatului DNA, “raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”. Singurii abilitaţi să comunice informaţii privitoare la anchetă, atât instituţiilor statului, cât şi mass mediei, sunt reprezentanţii DNA.

„Ministerul Fondurilor Europene a colaborat şi va colabora cu toate autorităţile abilitate în vederea constatării, combaterii şi sancţionării infracţiunilor sau oricăror fapte de corupţie. Din prima zi a mandatului mi-am asumat toleranţă zero faţă de orice acţiune care contravine legii. Toţi cei care au încălcat legea trebuie să plătească. România a câştigat încrederea Comisiei tocmai pentru că am luat măsuri de înlăturare a breşelor din sistem şi de creştere a gradului de transparenţă instituţională. De aceea, speculaţiile pe marginea unei anchete în derulare pot face mai mult rău decât bine. Fondurile europene sunt o chestiune de interes naţional, iar Ministerul Fondurilor Europene funcţionează în virtutea interesului naţional. Ce putem face este să lucrăm împreună – reprezentanţi ai instituţiilor statului, societate civilă şi reprezentanţi ai mass media – pentru ca România să aibă un viitor mai bun şi o imagine corectă în faţa partenerilor externi”, a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene.

Ultimele Știri

Lovitură puternică pentru proprietarii DACIA. Trebuie să meargă cu mașinile URGENT în service

Lovitură puternică pentru proprietarii DACIA. Trebuie să meargă cu mașinile URGENT în service. Dacia a declanșat o campanie de rechemare...

Alte știri din aceeași categorie