0.2 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Acţiunile inspectorilor ANAF la balastiere! Amenzi usturătoare!

Alte Știri

ANAF, prin DGAF, a declanşat verificări ample la contribuabilii care au ca obiect de activitate fabricarea betoanelor şi extracţia nisipului şi pietrişului (balastiere), linia de acţiune utilizată fiind LO17_CST “Activităţi cu risc fiscal asociat comertului cu materiale de constructii”. Principalele obiective de control au vizat verificarea modului de fiscalizare a sumelor încasate, verificarea îndeplinirii condiţiilor legale de funcţionare şi autorizare şi a existenţei formelor legale pentru încadrarea în muncă a personalului deservent, verificarea modului de înregistrare în gestiune a  materiilor prime şi a documentelor privind producţia, identificarea beneficiarilor.
Urmare acţiunilor de control desfăşurate la 237 de contribuabili, în perioada 28-29 iunie 2017, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 902.956 lei (amenzi şi confiscări), respectiv:

· s-au aplicat 165 sancţiuni contravenţionale principale (143 amenzi şi  22 avertismente), valoarea totală a amenzilor fiind de 860.217 lei;
·  s-au confiscat sume (numerar), venituri ilicite şi bunuri în valoare totală de 42.739 lei, din care: 
–  sume (numerar) în valoare de 26.722 lei;
–  venituri ilicite în valoare de 13.217 lei;
–  bunuri în valoare de 2.800 lei reprezentând (1.000 bucăti bolţari de beton);
· s-a dispus suspendarea activităţii a 15 contribuabili, pentru nedotare cu AMEF;
· a fost interzisă desfăşurarea uneia dintre activităţile de comert engros sau cu amănuntul în cazul a 3 contribuabili care desfăsurau simultan, în mod nelegal, aceste activităti în aceeasi suprafată de vânzare.

Ultimele Știri

Mai e puțin. Acești români vor primi 4.700 lei la recalculare, deși au ieșit la pensie cu 2.100 lei

Mai e puțin. Acești români vor primi 4.700 lei la recalculare, deși au ieșit la pensie cu 2.100 lei. Noua...

Alte știri din aceeași categorie