12.3 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

Activitatea centrelor de relații cu clienții CEZ, discutată în Colegiul Prefectural

Alte Știri

La sediul Instituției Prefectului –Județul Argeș, a avut loc o întâlnire a autorităților locale reprezentate de prefectul Emilian Dragnea, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, viceprimarul municipiului Pitești, Sorin Apostoliceanu și reprezentanții grupului CEZ Vânzare și Distribuției Oltenia.

Scopul întâlnirii a fost prezentarea de către firmele din grupul CEZ a planurilor de dezvoltare, a investițiilor făcute în anul curent cât și a măsurilor luate pentru a eficientiza activitatea din centrele de relații cu clienții CEZ.

O importanță deosebită a fost acordată investițiilor efectuate în zona de distribuție a energiei electrice, ce au ca scop creșterea calității serviciilor de furnizare, cât și pregătirii pentru perioada de iarnă. Astfel, pentru a micșora timpi de răspuns în cazul întreruperii alimentarii cu energie, s-au creat echipe mixte de intervenție, s-au mărit stocurile de materiale, s-a asigurat pentru fiecare județ câte un grup electrogen mobil, etc.

Aceste aspecte vor fi prezentate și în ședința Colegiului Prefectural din data de 24 noiembrie și vor fi analizate cu toți primarii din județ.

 

Ultimele Știri

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante”

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante.” Nicolae Velcea și-a depus...

Alte știri din aceeași categorie