7.4 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

Actualul, inspector Tudosoiu doreşte învăţământ pentru meserii în Argeş

Alte Știri

Inspectorul general al ISJ Argeş, Titi Tudosoiu a avut săptămâna trecută o întâlnire cu reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie Argeş, ai AOA, agenţi economici, cu toţi cei care s-au arătat interesaţi de a încheia un parteneriat pentru perioada 2014-2015. Aceştia au venit cu cereri clare privind specializările şi domeniile de care au nevoie şi le consideră deficitare pe piaţa muncii iar reprezentanţii ISJ Argeş au propus cifrele de şcolarizare şi toate documentele pe care instituţia condusă de Titi Tudosoiu le-a aprobat şi supervizat la ministerul Educaţiei.

,,Astfel încât în zonele unde putem să operăm acest parteneriat şi avem deja clasele fundamentate pentru acea meserie solicitată să putem deja încheia un acord de parteneriat, să intrăm cu o finanţare directă încă de la 1 septembrie, iar în anumite zone, Piteşti, Mioveni, Curtea de Argeş spre Costeşti unde nu avem clase fundamentate să încercăm şi cu acordul Ministerului Educaţiei să încercăm în afara claselor pe care le-am făcut să mai găsim posibilităţi de a forma clase cu specific, pentru a răspunde nevoi forţei de muncă. Este păcat să nu profităm de interesul pe care îl manifestă agentul economic în a oferi o bursă elevului care merge la şcoala profesională, în a oferi o pregătire, în acea companie, în acea fabrică, în a oferi sprijin financiar, transportul de la şcoală, către întreprinderea respectivă în a asigura o masă caldă, sunt foarte multe lucruri pe care ei le constituie bonusuri, copii ar trebuie să privească cu încredere către aceste bonusuri pentru că nu toţi au în toată ţara parte de aceste bonusuri, nu au aceste facilităţi, prin multe discuţii să le fundamentăm prin acordul de parteneriat semnat, documente ştampilate, pe baza lor să ne desfăşurăm activitatea. Avem nevoie pe piaţa muncii de specialişti în croitorie, în sectorul strungarilor, macaragiilor, sunt domenii sensibile, agenţii economici le va subvenţiona, trebuie doar să ne punem de comun acord să batem palma spre bine copiilor”, a declarat inspectorul general, Titi Tudosoiu.

 

Ultimele Știri

Data când va fi gata noua Creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel

Data când va fi gata noua creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel. Primărița Elena Lasconi a anunțat că...

Alte știri din aceeași categorie