8.7 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

Aflaţi care este ultimul termen scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale la Mioveni!

Alte Știri

Aflaţi care este ultimul termen scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale la Mioveni!

Contribuabilii persoane fizice şi juridice care nu și-au plătit taxele și impozitele locale o mai pot face până la finalul acestei luni, mai exact până la data de 30 septembrie 2019, când este prevăzut ultimul termen scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale aferente anului în curs.

Contribuabilii care nu efectuează plata la termen a obligațiilor fiscale, începând cu ziua imediat următoare se vor calcula, conform prevederilor legale, majorări de întârziere în cuantum de unu la sută pe lună, până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.

Pentru a evita plata majorărilor de întârziere, conducerea  Primăriei orașului Mioveni recomandă atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să achite la termen impozitele și taxele datorate bugetului local al orașului.

Plata impozitelor şi taxelor locale se poate efectua în numerar și/sau prin intermediul cardului bancar la ghişeele din cadrul Primăriei orașului Mioveni, precum și electronic cu cardul prin intermediul paginii web www.ghiseul.ro, seccţiunea plata cu autentificare şi selectând „Primăria oraşului Mioveni” din lista de instituţii.

Pentru plăţile efectuate cu carduri prin intermediul ghişeului virtual de plăţi la adresa de internet www.ghiseul.ro – Primăria oraşului Mioveni, contribuabilii nu datorează comision.

Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0348/455.666 sau pe e-mail, la adresa taxemioveni@gmail.com.

Ultimele Știri

Video. Nebuniiiiieeeeeee. S-au călcat pe picioare la deschiderea celui mai mare centru comercial din regiunea Muntenia – Argeș Mall

Video. Nebuniiiiieeeeeee. S-au călcat pe picioare la deschiderea celui mai mare centru comercial din regiunea Muntenia - Argeș Mall. https://youtu.be/h3cP0AM3i-o?si=MMgpXYIjQFDo3_lw Astăzi...

Alte știri din aceeași categorie