15.3 C
Campulung Muscel
miercuri, 24 aprilie, 2024

Al patrulea an de prietenie și sprijin pentru seniori

Alte Știri

Al patrulea an de prietenie și sprijin pentru seniori: Grupul CEZ în România continuă parteneriatul cu Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor. Voluntarii Grupului CEZ în România le vor oferi rezidenților Centrului de Îngrijire și Asistență Găvana din Pitești #energiepentrubine și bătrâneți liniștite, prin intermediul activităților recreative.  

Programul de responsabilitate socială derulat de Grupul CEZ în România în parteneriat cu Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor, în beneficiul seniorilor afectați de izolare socială, continuă și în 2019.

În perioada martie – decembrie 2019, seniorii vor avea ocazia să celebreze prin diferite activitați Mărțișorul, Paștele și Crăciunul, să fie protagoniștii șezătorilor de tricotat fulare și să viziteze Muzeul Viticulturii și Pomiculturii-Conacul Golești din Ștefănești, Observatorul Astronomic-Planetariul Pitești și Grădina Zoologică în Pădurea Trivale.

 

Anul trecut, Grupul CEZ în România a investit aproximativ 6300 de euro în activități menite să aducă sprijin bunicilor din căminul Găvana din Pitești. Acest lucru s-a materializat în:

  • 20 de acțiuni desfășurate;
  • 220 de beneficiari direcți și 537 indirecți;
  • aproximativ 255 de ore de voluntariat;
  • 67 de voluntari implicați, sute de zâmbete și mii de amintiri depanate.

Pe tot parcursul anului, seniorii s-au bucurat să participe la ateliere recreative, concursuri, activități literare, jocuri de cultură generală, șezători de tricotat fulare, proiecții de film, concert de muzică de cameră, excursii, plimbări și activități tematice.

Proiectul dezvoltat de Grupul CEZ în România, în parteneriat cu Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor, în beneficiul vârstnicilor rezidenți ai Centrului de Îngrijire și Asistență Argeș are ca obiective:

  • diminuarea sentimentului de singurătate și creșterea stimei de sine;
  • asigurarea unei alternative variate de activități de petrecere a timpului liber;
  • mobilizarea fizică și mentală în activitățile de socializare cu voluntarii;
  • construirea de relații de lungă durată cu aceștia.

Proiectul devenit deja tradiție pentru voluntarii Grupului CEZ în România, a confirmat doi ani la rând impactul pozitiv al acțiunilor de voluntariat asupra comunității locale, obținând locul I și II la Gala Romanian CSR Awards la categoria Pateneriat Intersectorial.

Implicarea Grupului CEZ în România în proiect continuă și în prezent, voluntarii CEZ asumându-și misiunea de a transforma sentimentele de singurătate ale prietenilor lor seniori în momente pretioase și amintiri memorabile.

Ultimele Știri

S-a ales praful…de mașini! Cozi interminabile la spălătoriile auto din Câmpulung Muscel

S-a ales praful...de mașini! Cozi interminabile la spălătoriile auto din Câmpulung Muscel.  Oamenii s-au trezit dimineață cu mașinile acoperite...

Alte știri din aceeași categorie