2.6 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Ambasadorul Belgiei a fost prezent în Câmpulung! Aflaţi la ce eveniment a participat!

Alte Știri

Excelenţa Sa, Ambasadorul Belgiei în România, Thomas Baekelandt a fost aşteptat astăzi, de aproximativ 100 de persoane câteva ore la Câmpulung. Acesta nu a putut ajunge la timp să participe la inagurarea unei noi fabrivi în Câmpulung, fiind unul dintre cele mai importante evenimente ale anului 2015, în municipiu. Ambasadorului Belgiei, Thomas Baekelandt i s-au alăturat Béatrice Man, ataşat Economic la Ambasada Belgiei la Bucureşti, Frank Bamelis, acţionarul Omniform Group, Erwin de Spiegeleire, CO Omniform Group, personalităţi din viaţa politică musceleană, reprezentanţi ai mass-media, reprezentanţi ai clienţilor şi furmizorilor din toată lumea dar şi angajaţii fabricii. Deschiderea oficială a evenimentului a fost făcută de Erwin de Spiegeleire, cel care a vorbit celor prezenţi de importanţa fabricii Duton Plast Omniform atât pe plan local cât şi pe plan mondial, cei mai mulţi clienţi ai fabricii fiind de peste hotare, din Belgia, Maroc, Italia dar şi firme mari din România. Pe rând au luat cuvântul viceprimarul cu atribuţii de primar, Liviu Ţâroiu, deputatul Gheorghe Marin dar şi invitaţii de peste hotare. Panglica a fost tăiată de Beatrice Man, Erwin de Spiegeleire, Liviu Ţâroiu şi Gheorghe Marin, după care toţi cei prezenţi la eveniment au făcut un tur al fabricii.
 

Ultimele Știri

Codul Rutier. Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani?

Codul Rutier. Poate fi anulat permisul auto dacă nu ai condus mașina mai mult de 2 ani? Codul Rutier...

Alte știri din aceeași categorie