11.6 C
Campulung Muscel
miercuri, 24 aprilie, 2024

Amenzi de la 4.000 – 8.000 lei pentru deţinerea substanţelor chimice periculoase, la locul de muncă!

Alte Știri

Angajatorul are obligaţia de a se asigura că riscul pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor cauzat de prezenţa la locul de muncă a unui agent chimic periculos este eliminat sau redus la minimum. În Uniunea Europeană, substanţele chimice la locul de muncă cauzează 74.000 de decese anual, din totalul de 167.000 decese atribuite accidentelor de muncă şi bolilor profesionale. Una din măsurile pe care le poate lua angajatorul este aceea de a înlocui un agent sau proces chimic periculos cu altul mai puţin periculos pentru sănătatea şi securitatea lucrătorilor. Producătorii, distribuitorii, utilizatorii, importatorii şi exportatorii sunt obligaţi să informeze Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeş, înainte de a începe desfăşurarea activităţii, lista cu substanţele şi preparatele chimice periculoase pe care le vor deţine, cu precizarea categoriei din care fac parte şi care pot pune în pericol sănătatea angajaţilor în mediul de muncă. Menţionăm că atunci când se constată prezenţa agenţilor chimici periculoşi la locul de muncă, angajatorul trebuie să evalueze orice risc referitor la securitatea şi sănătatea lucrătorilor care decurge din prezenţa acestor agenţi chimici, iar lipsa acestei evaluări constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei. Până la data de 17.06.2015, au informat ITM Argeş un număr de 482 de angajatori despre deţinerea de astfel de substanţe chimice periculoase. În următoarea perioadă ITM Argeş va efectua controale pentru a verifica respectarea prevederilor Legii nr.360/2006, privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, cu completările şi modificările ulterioare.

Ultimele Știri

VIDEO. Piesa de rezistență din biroul unui primar. E ceva…de colecție!

VIDEO. Piesa de rezistență din biroul unui primar. E ceva...de colecție! Nostalgic după vremurile când era mic și tatăl...

Alte știri din aceeași categorie