Angajări în MAI! 5.416 de posturi scoase la concurs!

Angajări în MAI! 5.416 de posturi scoase la concurs!
Peste 5.000 de posturi vor fi scoase la concurs, în perioada următoare, de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI), potrivit unui comunicat de presă recent. În acest sens, autoritățile au detaliat structurile în care se vor face angajări, dar și ce condiții trebuie îndeplinite la înscriere.

Reprezentanții MAI au anunțat săptămâna trecută că, în perioada următoare, vor fi scoase la concurs 5.416 posturi, în condițiile în care la nivelul ministerului există un deficit de peste 17.000 de persoane, scrie avocatnet.ro. Joi a fost publicată și o listă detaliată cu structurile în care se vor scoate la concurs posturile, ce include, de asemenea, împărțirea acestora pentru ofițeri și agenți/subofițeri, după cum urmează:

Inspectoratul General al Poliției Române: 2.853 de funcții (340 pentru ofițeri și 2.513 pentru agenți);

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră: 759 de funcții (123 pentru ofițeri și 636 pentru agenți);

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență: 604 funcții (91 pentru ofițeri și 513 pentru subofițeri);

Inspectoratul General al Jandarmeriei Române: 500 de funcții (110 pentru ofițeri și 390 pentru subofițeri);

Inspectoratul General pentru Imigrări: 170 de funcții (75 pentru ofițeri și 95 pentru agenți);

Inspectoratul General de Aviație: 71 de funcții (40 pentru ofițeri și 31 pentru subofițeri);

Academia de Poliție „A.I. Cuza”: 22 de funcții (nouă pentru ofițeri și 13 pentru agenți);

Aparatul central al MAI și alte structuri subordonate: 437 de funcții.

Sursa citată arată că aceasta reprezintă a patra etapă de angajări a programului demarat în ianuarie pentru reducerea deficitului de personal. „Până în prezent au avut loc concursuri pentru trecerea din corpul agenților în corpul ofițerilor, angajarea din sursă externă ori reîncadrarea sau rechemarea în activitate a personalului disponibilizat în anii trecuți și, respectiv, încadrarea absolvenților școlilor MAI – promoția 2016”, scrie în documentul de presă de săptămâna trecută, potrivit avocatnet.ro. 

Principala cauză a deficitului de personal este, potrivit MAI, numărul ridicat de persoane care au ieșit la pensie – peste 8.000 de persoane de la începutul anului și până acum.

Ce condiții trebuie respectate la înscriere

În documentul prin intermediul căruia reprezentanții ministerului au anunțat începerea procedurilor de scoatere la concurs a celor peste 5.000 de posturi sunt incluse și condițiile generale pe care candidații trebuie să le îndeplinească, în mod cumulativ, la înscriere. Mai exact, acestea sunt: să aibă cetățenia română și domiciliul în România; să cunoască limba română (scris și vorbit); să aibă capacitate deplină de exercițiu; să fie apte din punct de vedere medical, fizic și psihic (aptitudinea se constată de către structurile de specialitate ale MAI/comisiile și subcomisiile de concurs, ca urmare a examinării medicale, verificării îndeplinirii criteriilor antropometrice, existenței semnelor/tatuajelor neacoperite de vestimentație, în ținuta de vară, verificării aptitudinilor fizice și, respectiv, evaluării psihologice, potrivit baremelor și/sau criteriilor aplicabile); să aibă cel puțin 18 ani; să aibă studii corespunzătoare cerințelor postului pentru care candidează; să aibă un comportament corespunzător cerințelor de conduită admise și practicate în societate; să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea; să nu fi fost destituite dintr-o funcție publică în ultimii șapte ani; să nu fi desfășurat activități de poliție politică, astfel cum sunt definite prin lege.

De asemenea, persoanele care vor dori să se înscrie la concursurile de angajare vor trebui să îndeplinească cerințele specifice funcției pentru care candidează, precum și, eventual, celelalte condiții speciale ce ar putea figura în anunțurile structurilor MAI.

About The Author

Related posts