6 C
Campulung Muscel
vineri, 26 aprilie, 2024

ARGEŞ: Iată cum vor fi reorganizaţi finanţiştii de la începutul anului viitor!

Alte Știri

Începând cu data de 1 ianuarie 2016 se modifică organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, ca organ fiscal cu personalitate juridică şi buget propriu, în subordinea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, măsura recomandată printre altele şi de către Fondul Monetar Internaţional, în raportul întocmit în luna august 2015 şi care permite D.G.A.M.C.-urilor o mai mare autonomie operaţională. Organizarea şi funcţionarea în cadrul aparatului propriu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a Direcţiei de executare silită cazuri speciale, precum şi a unor structuri corespunzătoare la nivelul Direcţiilor Generale Regionale ale Finanţelor Publice, cu atribuţii în coordonarea şi monitorizarea modalităţilor de executare silită, inclusiv a valorificării bunurilor sechestrate prin modalităţile prevăzute de lege şi a aplicării măsurilor asiguratorii. Scopul acestei măsuri este de a degreva parţial activitatea structurilor actuale de executare silită şi de a creşte performanţa în colectarea creanţelor rezultate din infracţiuni. Includerea serviciilor şi birourilor fiscale în structura administraţiilor judeţene ale finanţelor publice, precum şi crearea premiselor pentru organizarea la nivel regional a structurilor de administrare a contribuabililor mijlocii, începând cu data de 1 ianuarie 2016. Contribuabilii mici vor fi administraţi la nivelul administraţiilor judeţene sau de sector. Suplimentarea numărului total de posturi alocat Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală justificat de deficitul de personal constatat pe anumite arii de activitate. Toate aceste modificări de natură organizatorică presupun suplimentarea actualului număr de personal. Prevederile legislative aplicabile funcţionarilor publici şi personalului contractual cu privire la preluarea acestora în noile structuri vor fi respectate întocmai. În condiţiile în care aceste modificări vor impune desfiinţarea unor posturi de la nivel central sau teritorial, se va pune la dispoziţia personalului care a ocupat respectivele posturi, alte posturi vacante de acelaşi nivel sau de nivel inferior (în cazuri excepţionale, pentru funcţiile de conducere), evitându-se cazurile în care ar fi necesară schimbarea locului de muncă în altă localitate. După adoptarea proiectului de hotărâre care are ca obiect modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.520 din 2013, document în baza căruia este organizată şi funcţionează ANAF-ul, se vor realiza noile state de funcţii urmând etapele de reîncadrare efectivă a personalului în noile structuri astfel încât acestea să fie funcţionale din 1 ianuarie 2016.

Ultimele Știri

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în administrația locală

AMALIA GONȚ. Liderul partidului politic, Pîrnuță lon din comuna Rucăr aduce o serie de calități și competente valoroase în...

Alte știri din aceeași categorie