2.2 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Argeșenii au răspuns PREZENT! Sesiune extraordinară de lucru organizată de AcoR la Neptun

Alte Știri

În perioada 22-27 iulie se desfăşoară la Neptun, Adunarea Generală Extraordinară a ACOR (Asociaţia Comunelor din România). Judeţul Argeş are o bună reprezentare la acest eveniment, prin membri ai conducerii filialei judeţene, după cum urmează: Ion Dumitru, preşedinte, primarul comunei Albota; Vasile Leau (Boteni), prim-vicepreşedinte; Nicolae Barbu (Valea Iaşului), vicepreşedinte; Ion Toader (fost primar în Cetăţeni), preşedinte executiv; Claudius Ciobanu, actualul primar din Cetăţeni; Bebe Ivan (Băbana); Marin Pană (Recea) şi Dumitru Voicu (Miceşti).

De la primarul Nicolae Barbu am aflat că programul reuniunii este extrem de dens şi axat pe identificarea unor soluţii de finanţare raţională a comunelor pentru a putea implementa programele de dezvoltare astfel încât vechiul obiectiv de micşorare până la anulare a decalajelor dintre sat şi oraş să fie atins.

Încă din prima zi, participanţii au avut prilejul de a discuta cu directorul general de la Agenţia de Finanţare a Investiţiilor Rurale (AFIR), Adrian Ionuţ Chesnoiu şi cu directorul general de la APIA, Adrian Pintea, pe subiecte punctuale, avansându-se şi propuneri concrete de rezolvare a unor probleme.

Foarte interesantă a fost analiza reducerii decalajelor dintre urban şi rural, în cadrul căreia s-a evidenţiat faptul că din cele 2.861 comune din România, doar aproximativ 20% pot funcţiona cu venituri proprii. “Restul acestora au nevoie de sprijin de la stat pentru a supravieţui. Cum statul impozitează veniturile din pensii, ca şi cele pe veniturile agricole, ce intră integral în bugetul de stat, noi am propus să rămână pe local, împreună cu taxele pe instalaţiile speciale, cum ar fi stâlpii de la reţelele de joasă şi înaltă tensiune.

O mare problemă pentru administraţiile publice locale a fost generată de scăderea cotei din impozitul pe venit de la 16% la 10%, ceea ce conduce la o colectare mai slabă la bugetele locale. Eu am susţinut şi voi susţine în continuare, în baza unor calcule riguroase ca acea cotă care rămâne la local să fie nu de 43%, ca acum, ci să fie majorată la circa 67%, pentru a putea acoperi pierderile.

În aceste zile vom profita de ocazia de a discuta cu reprezentanţi ai organismelor centrale, inclusiv ai guvernului, pentru a ne prezenta problemele, dar şi soluţiile pe care le vedem noi şi care sperăm să fie analizate cu toată responsabilitatea în vederea adoptării unor decizii raţionale, care să ne ajute în desfăşurarea activităţii”, a declarat Nicolae Barbu.

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie