5.7 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Asociația de Tineret ,,SOLARIS”, un drum drept spre o meserie nouă!

Alte Știri

Asociația de Tineret ,,SOLARIS”, un drum drept spre o meserie nouă! Adaptarea cu rapiditate la piaţa muncii este în ziua de azi o condiţie esenţială de supravieţuire cu un trai decent. Cine nu reuşeşte să facă acest lucru va suferi un lanţ de consecinţe atât pentru propria persoană, cât şi pentru familia pe care o are în întreţinere. În ziua de astăzi nu poţi spune că dacă acum ai un job, de acolo o să ieşi la pensie, de aceea trebuie să fii pregătit pentru orice.

Din acest motiv, este esenţial să ne cunoaştem cât mai bine capacităţile fizice, intelectuale şi psihoemoţionale pentru a ne gândi din timp ce tip de joburi ni se potrivesc, pentru ca, în cazul în care rămânem fără loc de muncă să ne fie uşor să găsim unul. În plus, Uniunea Europeană pune tot mai mult accent pe învăţarea continuă, pe tot parcursul vieţii, având programe de susţinere a acestor activităţi, oferind chiar şi susţinere financiară.

Exact pentru a satisface aceste cerinţe şi exigenţe ale mediului economic de astăzi, ale cererii şi ofertei de pe piaţa muncii, Asociaţia de Tineret pentru Învăţământ şi Ştiinţă Solaris pune la dispoziţia argeşenilor o mulţime de programe de calificare în cele mai diverse domenii şi, toate acestea, adaptate la cererile de pe piaţa muncii. În plus, cursanţii obţin certificate de calificare recunoscute de Ministerul Muncii, dar şi de Uniunea Europeană, fiind traduse şi apostilate. Deci ei se pot angaja şi în alte ţări din uniune în urma absolvirii unui curs la „Solaris“.

Începând de la cursurile pentru muncitori calificaţi în diverse domenii (construcţii, mecanică etc), continuând cu calificările din domeniile îngrijirii corporale, ale calificării în domeniul tu-rismului dar şi în domenii ce presupun o muncă „de birou“ ca cele pentru contabilitate, informatică, inspector de resurse umane, Asociaţia de Tineret Solaris oferă o paletă extrem de largă de calificări.

Cursurile oferite de Asociaţia Solaris sunt: contabilitate, informatică, inspector resurse umane, inspector protecţia muncii, agent imobiliar, turism (administrator pensiune turistică, cameristă) alimentaţie publică (bucătar, ospătar, cofetar, măcelar, mezelar, lucrător în comerţ), îngrijire corporală (manichiură-pedichiură, coafură-frizerie, cosmetică, maseur, igienă), construcţii (zidar, dulgher, fierar, electrician, instalator, confecţioner mase plastice, montator rigips, sudor), mecanică (lăcătuş mecanic, mecanic auto, maşinist utilaje cale şi terasamente), cursuri autorizate ISCIR (fochist, macaragiu, stivuitorist, liftier), pompier, sobar.

La Câmpulung cele mai căutate cursuri de calificare – recalificare sunt cele de sudor, lăcătuș mecanic, sculer matrițer, operator introducere prelucrare și validare date, ospătar, coafor-frizer.

Asociaţia este membră a Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş, în acest fel fiind la curent cu cererile de pe piaţa muncii din judeţ.

Din 1994, adică de la înfiinţarea ei şi până acum, aici s-au calificat peste 20.000 de persoane (elevi, şomeri, studenţi, angajaţi), rata de promovabilitate fiind de 100%. Iar din 2005 şi până în prezent, asociaţia prestează servicii de formare profesională pentru Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă din mai multe judeţe ale ţării. Camelia Matache

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie