8.7 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

Au fost alocați banii pentru lucrări de reparații drumuri afectate de inundații

Alte Știri

Guvernul a aprobat alocarea a 353 de milioane de lei pentru sprijinul a 495 de unităţi administrativ-teritoriale din 14 judeţe afectate de inundaţii şi alte calamităţi în acest an. În Argeș, din cele 29 de localități afectate, doar 19 primari au reușit să se miște cu talent și să solicite în timp util bani pentru remedierea problemelor cauzate de inundații. Toate cele 19 primării au primit banii solicitați.

 „Banii trebuie cheltuiți până la sfârșitul anului”


Vestea a venit la pachet și cu o condiție: fondurile obținute trebuie cheltuite până la sfârșitul anului, avertizează prefectul Emanuel Soare. 


„Pentru prima oară de când sunt inundații, guvernul a despăgubit toate UAT-urile cu probleme, cu suma pe care au cerut-o. S-au făcut devize, cheltuielile au fost transmise la Consiliul Județeam, iar noi, mai departe, am transmis situația la guvern. 19 localități care au solicitat și toate cele 19 au primit exact suma solicitată. Primarii au rămas uimiți, iar din acest moment toate primăriile trebuie să intre într-o cursă contra cronometru. Banii trebuie cheltuiți până la sfârșitul anului. Au fost cazuri în care banii nu s-au cheltuit.”, a declarat prefectul Emanuel Soare.


Potrivit acestuia, sunt și localități care, deși au fost afectate, nu au avut primari care să se miște suficient de repede astfel încât să întocmească documentația necesară.   

 Virgil Baciu: „Sumele au fost alocate integral și la timp, nu ca până acum”


„Primul guvern care a aprobat și alocat sumele cerute și necesare pentru lucrări de reparații drumuri afectate de inundații! Toate primăriile care au avut de suferit au depus documentațiile corecte și au solicitat bani au primit sumele complete. Este pentru prima oară de când sunt primar și când nu s-a ținut cont de culoarea politică a primarului, așa cum făceau derbedeii de la PSD. Sumele au fost alocate integral și la timp, nu ca până acum când, în bătaie de joc, aceiași derbedei de la PSD îți dădeau câțiva lei sau deloc.”, a declarat primarul localității Corbi, Virgil Baciu. De altfel, acesta candidează la Consiliul Județean Argeș din partea PMP, iar adversarii săi declarați sunt chiar… „derbedeii de la PSD”. 


Comunele argeşene care au primit fonduri pentru remedierea pagubelor produse de inundaţiile din iunie sunt:
# Albeştii de Argeş – 1.484.000 lei
# Albeştii de Muscel – 229.000 lei
# Aninoasa – 470.000 lei
# Bălileşti – 159.000 lei
# Brăduleţ – 2.559.000 lei
# Bughea de Sus – 733.000 lei
# Cetăţeni – 250.000 lei
# Cicăneşti – 973.000 lei
# Corbeni – 2.829.000 lei
# Corbi – 1.069.000 lei
# Domneşti – 186.000 lei
# Miceşti – 252.000 lei
# Mihăeşti – 728.000 lei
# Sălătrucu – 540.000 lei
# Stâlpeni – 169.000 lei
# Tigveni – 465.000 lei
# Ţiţeşti – 522.000 lei
# Valea Danului – 1.196.000 lei
# Valea Iaşului – 405.000 lei
De asemenea, Consiliul Judeţean a primit 2.558.000 lei pentru repararea drumurilor judeţene afectate de calamităţi.

Ultimele Știri

Video. Nebuniiiiieeeeeee. S-au călcat pe picioare la deschiderea celui mai mare centru comercial din regiunea Muntenia – Argeș Mall

Video. Nebuniiiiieeeeeee. S-au călcat pe picioare la deschiderea celui mai mare centru comercial din regiunea Muntenia - Argeș Mall. https://youtu.be/h3cP0AM3i-o?si=MMgpXYIjQFDo3_lw Astăzi...

Alte știri din aceeași categorie