18.8 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

Au ieșit afară la zăpadă! Buluc pe pârtia de la Mățău

Alte Știri

Administratorii Pârtiei de schi Chilii din satul Mățău comuna Mioarele, au anunțat că pârtia nu a fost deschisă oficial în weekend-ul care tocmai s-a încheiat dar cu toate astea iubitorii sporturilor de iarnă au dat buluc. Chiar dacă nu s-au închiriat schiuri nu a funcționat skipass-ul, cei care au ajuns pe pârtie s-au descurcat cum au putut.

Până acum, vremea a fost neprielnică pentru practicarea sporturilor albe, dar zăpada căzută la sfârşitul săptămânii trecute a permis îndrăgostiţilor de mişcare în aer liber să petreacă clipe de neuitat pe pârtia cu o lungime de 800 de metri, care este prevăzută şi cu instalaţie de transport pe cablu şi un centru de închiriere a echipamentelor pentru sporturile de iarnă.

Iubitorii sporturilor de iarnă speră ca pârtia să fie deschisă oficial la sfârşitul acestei săptămâni, dacă vremea va ţine cu ei, pentru a se putea bucura din plin de zăpadă. Pârtia de schi Chilii măsoară aproape 1 kilometru lungime şi se întinde pe circa 2 hectare, însă doar 800 de metri sunt exploataţi de către schiori, deoarece instalaţia de transport pe cablu nu acoperă toată lungimea pârtiei, având doar 550 m. Unii dintre schiori folosesc de multe ori doar acest segment.

Lăţimea pârtiei este destul de bună, 40-45 metri, în timp ce panta de înclinare este de 17%, cu o diferenţă de nivel de 70 metri (930-860). Pârtia are un grad de dificultate uşor, fiind destinată tuturor celor care vor să schieze şi să se bucure de zăpadă.

Ultimele Știri

Data când va fi gata noua Creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel

Data când va fi gata noua creșă, construită după Revoluție, în Câmpulung Muscel. Primărița Elena Lasconi a anunțat că...

Alte știri din aceeași categorie