web analytics
Breaking News
Au început înscrierile la Festivalul Național de Teatru LUDICUS

Au început înscrierile la Festivalul Național de Teatru LUDICUS

Iubitorii de teatru sunt asteptaţi în perioada 12-14 octombrie la ,,Festivalul National de Teatru pentru Copii si Tineret „Ludicus”.

Spectacolele din cadrul festivalului se vor juca pe scena Centrului Cultural Mioveni, iar participanţii fiind împărţiţi pe două secţiuni: 11 – 14 ani şi 15 – 18 ani.

Fesivalul Național de Teatru LUDICUS este structurat pe 2 categorii:

  • Trupe de gimnaziu (formate exclusiv din elevi de gimnaziu).
  • Trupe de liceeni (formate exclusiv din elevi de liceu).

Trupele trebuie să aibă în componență minimum 2 membri și un coordonator major.

Nu există restricții în ceea ce privește vârsta sau studiile coordonatorului.

Spectacolul înscris la preselecție nu trebuie să dureze mai mult de 60 de minute pentru trupele de liceu și 30 de minute pentru trupele de gimnaziu. Se acceptă o depășire a timpului cu maximum 10 minute. Trupele care depășesc și acest timp vor fi descalificate.

Procesul de ÎNSCRIERE

Pentru a înscrie trupa la preselecții este necesar să completezi formularul de înscriere care se găsește atât pe pagina Centrului Cultural Mioveni (https://www.centrulculturalmioveni.ro), cât și pe pagina de facebook a festivalului (facebook.com/ludicus.mioveni).

Pentru înscriere va fi necesară o filmare din spectacolul cu care vei înscrie trupa:

* filmarea trebuie să conțină cele mai importante momente din spectacol;

* nu poate avea durata mai mică de 15 minute.

Fiecare trupă înscrisă va primi o confirmare a înregistrării pe adresa de e-mail specificată în formular.

Termenul limită pentru înscriere este 2 SEPTEMBRIE ORA 20:00.

Orice înscriere trimisă mai târziu de termenul limită nu va mai fi luată în considerare.

Juriul de PRESELECȚIE

Juriul de preselecție din acest an va fi format din Alin Călinescu (manager Centrul Cultural Mioveni), Mihai Savu (actor) și Andrei Barbu (student U.N.A.T.C. I. L. Caragiale București).

Comunicarea REZULTATELOR

Festivalul va selecta un numar de maximum 4 trupe de gimnaziu și un număr de maximum 4 trupe de liceeni.

Rezultatele preselecției vor fi anunțate pe data de 10 SEPTEMBRIE, pe site-ul Centrului Cultural Mioveni și prin e-mail fiecărei trupe.

Toate trupele selectate în festival vor avea obligația să trimită toate materialele cerute de organizatori, prin e-mail, până la data stabilită.

Organizatorii asigură pentru tupele participante cazarea și masa pe toată durata Festivalului.

Calendarul FESTIVALULUI

1 AUGUST 2018 – start înscrieri,

 10 SEPTEMBRIE 2018 – anunțarea trupelor participante,

 25 SEPTEMBRIE 2018 – data limită de trimitere a documentelor solicitate de organizator,

 12 – 14 OCTOMBRIE 2018 – Festivalul Național de Teatru LUDICUS.

Festivalul Național de Teatru LUDICUS #15 este organizat de Centrul Cultural Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Consiliul Local Mioveni.

 

About The Author

Related posts