6.2 C
Campulung Muscel
marți, 23 aprilie, 2024

AVEM DREPTUL DE A PURTA CENTURA DE SIGURANȚĂ!

Alte Știri

AVEM DREPTUL DE A PURTA CENTURA DE SIGURANȚĂ!

Anul acesta, polițiștii rutieri argeşeni au aplicat aproape 10.000 de sancțiuni contravenționale pentru nepurtarea centurii de siguranță sau a dispozitivelor omologate de retenție, șoferilor sau pasagerilor care au renunțat la acest drept.

Poliţiştii structurilor rutiere din judeţul nostru au aplicat, în primele 11 luni ale anului în curs, un număr de aproape 10.000 de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto și pasagerilor care nu purtau centuri de siguranță, precum și în situațiile în care copiii nu erau transportați în dispozitive speciale omologate.

Scopul acțiunilor ce vizează folosirea dispozitivelor de siguranță este acela de a face participanţii la trafic să nu piardă din vedere importanţa obiceiului de a purta centura de siguranţă şi a dispozitivelor speciale de retenţie pentru copii.

O amendă pentru această faptă este cuprinsă între 290 şi 435 de lei, conducătorii auto primind și 2 puncte de penalizare.

Poliţiştii argeşeni vor continua astfel de acţiuni, în special în perioada de minivacanță ce urmează cu speranţa de a avea cât mai puţini participanți la trafic de sancţionat pentru această faptă!

Anul 1959 a fost primul an în care centura de siguranță a intrat în dotarea unui autovehicul, aceasta fiind patentată de un inginer în aviație. Au trebuit numai zece ani pentru ca prima țară din lume să adopte o lege prin care să impună portul centurii de siguranță ca fiind obligatoriu. În acest interval, majoritatea producătorilor auto ofereau centura de siguranță ca dotare opțională.

Majoritatea șoferilor se deplasează împreună cu familia, cu copiii pe care îi îngrijesc și cresc cu drag. În primul rând pentru a ne dovedi rolul protector, suntem datori să le asigurăm dispozitive de retenție special destinate pentru ei. Portul centurii de siguranță nu costă nimic.

Portul centurii de siguranță trebuie privit ca un drept, o oportunitate, o măsură pe care o putem lua pentru a ne proteja în deplasările cu autovehiculul, fiind dovedit că sistemele de siguranță contribuie decisiv la limitarea vătămărilor în cazul în care autovehiculul este implicat într-o coliziune.

Dacă sunteți răniți într-un accident, indiferent de vinovăția producerii lui, urmările medicale vă vor însoți toată viața!

Schimbați felul în care priviți centura de siguranță!

Purtând centura și scăunelul copilului,

arătați că sunteţi responsabili în a vă proteja!

Ultimele Știri

Accident rutier la ieșirea din Câmpulung. Un Logan a intrat sub camion care transportă lemne

Accident rutier la ieșirea din Câmpulung. Un Logan a intrat sub camion care transportă lemne. La orele prânzului pe...

Alte știri din aceeași categorie