0.2 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

VIDEO: Bărbatul care a schingiuit un pui de căprioară a fost reţinut!!!

Alte Știri

În urma apariției în spațiul public a unor imagini în care un bărbat, cu ajutorul unor câini de vânătoare braconează un exemplar de căprior, polițiștii Inspectoratului de Poliție Argeș s-au sesizat din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj, în acest moment desfășurându-se cercetări pentru depistarea persoanei care apare în imagini și tragerea acesteia la răspundere penală: “Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș au continuat cercetările în cauză sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești. În această dimineață, în vederea identificării persoanei implicate și a acumulării probatoriului, polițiștii au efectuat două percheziții domiciliare, pe raza comunei Bârla. În urma perchezițiilor a fost identificat și depistat un bărbat, de 30 de ani, din comuna Bârla, bănuit de săvârșirea infracțiunii de braconaj. Bărbatul va fi condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș pentru audieri”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, inspector principal de poliție Mădălin Zamfir.

De asemenea Asociația de Protecția Animalelor Argeș prin reprezentantul Carmen Arsene s-a sesizat cu privire la acest incident și a demarat toate acțiunile necesare privind identificarea și sancționarea celor vinovați: “IPJ vorbeste doar de braconaj şi nu de cruzime faţă de animale. Asociaţia va face plângere în care vom menţiona uciderea animalului (prin cruzime)  – faptă ce reprezintă infractiune conform łegii 205/2004 republicată în 2018. Cum a ucis bărbatul puiul de căprioară nu este braconaj, este cruzime faţă de animale!”, a subliniat Carmen Arsene, preşedinte al Asociaţiei pentru Protecţia animalelor Argeş.

Bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore!

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie