8.2 C
Campulung Muscel
vineri, 29 martie, 2024

Bătălia Cărților începe! Cine câștigă finala va primi o tabletă

Alte Știri

Elevii argeșeni sunt provocați să participe la concursul național de lectură „Bătălia cărților”, organizat de Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș, care are drept scop stimularea lecturii în rândul copiilor şi adolescenţilor.

Evenimentul de lansare a concursului va avea loc în data de 18 aprilie 2016, ora 11:00, la sediul central al Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” (Pitești, str. Victoriei, nr. 18). Concursul se va derula în perioada aprilie-octombrie 2016, sub egida Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România şi va fi organizat în mai multe biblioteci publice din ţară. Astfel, prin acesta vor fi popularizate cărţile de valoare destinate copiilor şi adolescenţilor, se va pune accent pe însuşirea de către participanţi a competenţelor de lectură: înţelegerea textelor literare, capacitatea de a reflecta asupra acestora, de a formula opinii, argumente şi interpretări proprii. La concurs pot participa copiii de 11-13 ani şi adolescenţii cu vârste cuprinse între 14-18 ani care au Permis de intrare la bibliotecă. Înscrierea se va face la sediul Bibliotecii Județene Argeș – Secția pentru copii și tineri și respectiv Secția Beletristică, prin completarea unei fişe de înscriere. 

Mihaela Voinicu, director adjunct al Bibliotecii Județene Argeș ne-a dat câteva detalii: ”Copiii și tinerii se înscriu în baza unei fişe de înscriere pe care o primesc de la biblioteca noastră. De asemenea, primesc un carnet de lectură în care notează cu steluțe, toate cărţile, în ordinea preferințelor şi o fişă de lectură unde răspund la câteva întrebări, își exprimă părerile și evaluează critic ceea ce au citit. Cei care au citit toate cele zece titluri vor intra în finală. Aceasta va fi organizată în luna octombrie, va fi o dezbatere, intitulată ”Convinge-mă să citesc”,  despre cartea preferată. În cadrul dezbaterii, fiecare participant, fiecare finalist, poate fi susţinut de colegi,  familie sau de profesori.” 

Copiii şi tinerii care intenţionează să participe la concurs trebuie să ştie că vor fi acordate premii finaliştilor concursului pentru cea mai frumoasă şi argumentată prezentare a cărţii preferate/fișă de lectură; cea mai bună pledoarie pentru cartea preferată – cel mai bun cititor, care va deveni „Cititorul anului” şi cea mai apreciată carte, care va deveni „Cartea anului”. Premiul cel mare va consta în câte un dispozitiv mobil de comunicații tip TABLETĂ, acordat Cititorului anului desemnat pentru fiecare categorie: 11-13 ani și 14-18 ani.  Pe lângă acesta se vor acorda și alte premii, care vor consta în cărți și materiale promoționale.

Cu această ocazie, va avea loc și expoziția de semne de carte, realizată în cadrul concursului ”Imaginează și desenează”, unde participanții au avut ocazia să își transpună ideile în desene pline de imaginație și culoare. Mai multe detalii despre concursul național de lectură „Bătălia cărților” puteţi afla accesând site-ul www.bjarges.ro  

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie