11 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Beat, s-a opus verificării poliţiştilor…

Alte Știri

Cu ocazia Sărbătorii Botezului Domnului, poliţiştii locali  au acționat conform planului de acțiune comun , stabilit cu poliţiştii din cadrul Poliţiei câmpulungene si Jandarmeriei in vederea asigurării ordinii publice,  menținerea unui climat de conviețuire civilizat, cat si pentru prevenirea și combaterea vagabondanjului, a cerșetoriei si a altor fapte antisociale.                       

Șeful Poliției Locale împreună cu agenții de Poliție Locală, au asigurat fluidizarea traficului pietonal si rutier în zonele aglomerate, in special zona Mănăstirii Negru Vodă.          

Aproape de orele prânzului, în zona Mănăstirii Negru Vodă, au observat un echipaj al Biroului Rutier, Poliţia Câmpulung,  ai cărui poliţişti încercau să rețină un cetățean, conducător auto care se află la volan, sub influența băuturilor alcoolice. În momentul când conducătorul auto a fost oprit şi s-a dorit testarea sa cu etilotestul, acesta a devenit  agitat, agresiv şi a refuzat cooperarea cu poliţiştii.  

Imediat poliţiştii locali au sărit în sprijinul colegilor de la rutieră, reuşind astfel să retină persoana în cauză.

Bărbatul a fost  condus cu echipajul Poliției Locale la sediul Poliției Câmpulung  pentru investigații, identificarea persoanei , stabilirea si aplicarea măsurilor conform legii.                  

„Modul de cooperare, implicare rapidă al poliţiştilor de la circulaţie şi al celor de la locală, a oprit la timp apariția unor evenimente deosebite ce puteau aparea din cauza consumului de bauturi alcoolice, conducerea autovehiculului sub influenţa alcoolului ce punea în pericol cetățenii aflați la Mănăstirea Negru Vodă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale din Câmpulung.

Ultimele Știri

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș!

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș. A venit însoțit de Mihai Tudose, Gabriela Firea,...

Alte știri din aceeași categorie