5.7 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

BOGDAN DAVID: Prin Mușcel dezvoltăm România, reînviem Târgul de Tradiții!

Alte Știri

Așezat din cele mai vechi timpuri pe calea comercială ce lega drumurile Europei centrale de calea fluviala a Dunării, Câmpulung s-a definit de la începuturi ca Târg, loc de schimburi comerciale și culturale între zone de aproape și de departe. Chiar râul care îl traversează poartă și el numele sugestiv Râul Târgului. Aici, în Câmpulung, oameni din întreaga zonă își vindeau produsele cu mare succes, aducând acea bunăstare de atunci, la care și astăzi privim cu nostalgie.

Este evident că acest tezaur de valori autentice muscelene, acest Târg de tradiții, trebuie păstrat și readus la adevărata sa valoare culturală și economică. Beneficiul este al tuturor, al meșteșugarilor și artizanilor, care au continuat mereu să creeze și să ducă mai departe dragostea de frumos autentic, al producătorilor locali, care vor reuși să își vândă produsele lor naturale din propriile gospodării și mici ferme, precum și al localnicilor și turiștilor, pe care îi putem opri în drumul lor spre zonele de vacanță spre culoarul Rucăr-Bran și care, chiar în aceste timpuri dificile, se deplasează în flux continuu, mai ales în zilele sfârșitului de săptămână.

,,Ne dorim să îi ajutăm pe toți cei care aduc efectiv valoare acestei zone să își vândă, să își crească și să își diversifice produsele, știind că, mai ales acum în timpurile moderne, produsele naturale și creațiile autentice ale muscelenilor vor fi la mare căutare.

Oportunitatea este acum, când accesarea fondurior europene este un garant al bunei-practici de finanțare a proiectelor de dezvoltare locală, iar înființarea Târgului Tradițiilor Muscelene din Câmpulung va aduce beneficii unei largi categorii de mici producători și meșteșugari din întreaga zonă”, a declarat Bogdan David.

Trebuie să fie dezvoltată o piață tradițională locală, benefică regiunii și pentru aceasta trebuie să se permită resurselor locale, locuitorilor din regiune și comunității locale să aibă un rol important în dezvoltarea pieței tradiționale locale.

Trebuie să fie dezvoltată o piață tradițională locală, benefică regiunii și pentru aceasta trebuie să se permită resurselor locale, locuitorilor din regiune și comunității locale să aibă un rol important în dezvoltarea pieței tradiționale locale.

Târgul tradițional local trebuie sa fie orientat spre cultură și turism si să fie pregătit nu numai pentru a-și schimba atractivitatea și destinația locală reprezentativă, dar și pentru a crea noi identități localităților, prin conexiunea dintre piețele locale și resursele de cultură și turism.

Conceptul de piețe tradiționale locale orientate spre cultură și turism trebuie sa fie parte a proiectelor de sprijin din partea autorităților locale și centrale, care să aplice strategii de utilizare a caracteristicilor și resurselor istorice sau culturale locale, pentru a spori atractivitatea acestor târguri pentru turiști sau vizitatori.

Din punct de vedere fizic, târgul tradițional local trebuie să fie gândit ca un loc pentru turism cultural, ceea ce implică diverse programe, precum crearea de spații culturale, sponsorizarea spectacolelor culturale și dezvoltarea de produse turistice, cum ar fi ateliere de creație, expoziții de tezaure artizanale muscelene, etc.

În prezent, în Câmpulung si in zona aferenta exista multi artizani talentati, care trebuie sa faca drumuri lungi, până la Brasov, Bran, sau Bucuresti, pentru a avea acces la târguri specifice, în timp ce un flux semnificativ de turiști traverseză orașul nostru, fără să existe încă un obiectiv turistic, care sa prezinte interes.

,,Pentru toate acestea, proiectul meu de viitor parlamentar este să readuc bunăstarea în gospodăriile mușcelenilor, prin promovarea inițiativelor legislative necesare, care să vină în sprijinul meșteșugarilor și a micilor producători, odată cu creșterea interesului turistic și a veniturilor suplimentare pentru bugetele locale din zonă”.

,,De asemenea, voi face toate demersurile necesare pentru stimularea înființării centrelor de colectare de lână și piei de animale pentru zona noastră, în directul beneficiu al producătorilor, eliminând în totalitate intervenția intermediarilor.

În toată perioada activității mele publice și politice, desfășurată de-a lungul a cel puțin 20 de ani, am constatat multe din necesitățile oamenilor, în prezent existând prima oportunitate pentru un parlamentar liberal mușcelean de a pune în practică soluțiile și proiectele concrete, beneficiind de toată experiența profesională și politică necesară.

”Dacă nu noi, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când?” Prin Mușcel dezvoltăm România!“, a declarat Bogdan David.

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie