3.3 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Bursucul de baltă poate fi atins de argeșeni și musceleni! Aflați unde?

Alte Știri

În luna februarie, în cadrul unei micro-expoziții, o specie interesantă Nyctereutes procyonoides Gray, 1834 (câine enot, bursuc de baltă, bursuc bărbos, câine raton) poate fi văzut foarte aproape de argeșeni și musceni. Numele de câine enot, care s-a generalizat atât în literatura de specialitate, cât şi în rândul populaţiei (H. Almăşan, 1953), provine din limba rusă, de la “enotovidnaia sabaka”. Dobrogenii l-au numit „bursuc de baltă” sau „bursuc bărbos” (Murariu şi Munteanu, 2005), denumiri legate de habitatul său preferat, respectiv de aspectul „bărbos” al feţei. Numele de câine raton vine de la asemănarea sa cu ratonul (ursul spălător) din America de Nord (Procyon lotor), de unde şi numele speciei (procyonoides). Este o specie originară din Extremul Orient, Ussuri-Amur şi nordul Peninsulei Indochina. În Europa a pătruns ca specie de crescătorie pe traseul: Rusia, Ucraina, România, ajungând astăzi până în estul Franţei şi în nord până în Suedia. În România, specia a fost semnalată prima dată în stare sălbatică în 1951, la Ghimpaţi, Giurgiu. S-a constatat ulterior că existau deja populaţii stabile în Delta Dunării, provenite din exemplarele scăpate din crescătoriile din partea europeană a Rusiei şi din Ucraina. Observaţiile ulterioare au semnalat specia, în stare sălbatică, în mai multe zone din România: Bucureşti, Brăila, Galaţi, Tulcea, Suceava, Vaslui, Botoşani, Iaşi, Călăraşi, Cluj, Bihor, Maramureş, Braşov (Murariu şi Munteanu, 2005). Câinele enot este întâlnit în luncile râurilor cu lăstăriş des şi în stufărişurile din jurul apelor curgătoare şi stagnante, până la 300 de metri altitudine, zone de obicei inundabile (de unde şi numele de bursuc de baltă); este mai rar văzut în pădurile de foioase cu zone deschise. Este un animal crepuscular şi nocturn. Vara poate fi observat uneori dimineaţa, imediat după răsăritul soarelui, sau seara, înainte de apus. Ziua stă retras şi se odihneşte în vizuină. Este un mamifer timid, prudent, ce evită pericolele ascunzându-se cu iscusinţă. Arealul actual al câinelui enot este unul disjunct, cu populaţii separate, în Extremul Orient şi în Europa. Nu este o specie rară şi nu este ocrotită. Este crescut şi vânat pentru blană, iar în Orientul Îndepărtat carnea sa este folosită în alimentaţie. Exemplarul aflat în colecţia Muzeului Judeţean Argeş provine de la Grădina Zoologică din Bucureşti. Este o femelă cu o coloraţie destul de ştearsă, fără „mască” specifică speciei, probabil datorită năpârlirii şi a condiţiilor din captivitate. Exponatul lunii va putea fi admirat de marţi până duminică între orele 09.00-17.00, la sediul Muzeului Judeţean Argeş din strada Armand Călinescu, nr.44, intrarea fiind liberă.

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie