CÂMPULUNG: Start la testare în cel mai amplu program gratuit pentru depistarea hepatitei B și C. VIDEO
CÂMPULUNG: Start la testare în cel mai amplu program gratuit pentru depistarea hepatitei B și C. VIDEO

CÂMPULUNG: Start la testare în cel mai amplu program gratuit pentru depistarea hepatitei B și C. VIDEO

Programul de screening populațional derulat în cadrul  proiectului LIVE(RO)-2-SUD, implementat de Institutul Clinic Fundeni în parteneriat cu Asociația Română Anti-SIDA (ARAS) a debutat astăzi, 14 iulie, în județul Argeș, municipiul Câmpulung. Județele Argeș și Dolj sunt primele județe în care se va demara campania de testare începând cu luna iulie 2021.

La conferința de presă de lansare a programului, desfășurată la sediul Primăriei din Câmpulung, au participat primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, profesor Liliana Gheorghe – medic primar gastroenterologie și managerul de proiect din partea Institutului Clinic Fundeni, profesor dr. Corina Pop, medic primar gastroenterologie, Liana Velica, coordonator al proiectului din partea partenerului ARAS, precum și dr. Mariana Boșneag – Președinte al Asociației Medicilor de Familie Argeș, dr. Ioana Predoiu – expert județean medici de familie pe Proiectul LIVE(RO)- 2- SUD, dr. Mihaela Udrescu – Coordonator Național al Grupului GastRO al SNMF.

LIVE (RO)-2-SUD este un program regional de prevenire, screening și diagnostic al pacienților cu boli hepatice cronice secundare infecțiilor virale cu virusuri hepatitice B/D și C prin intermediul căruia se va realiza screeningul populațional în două regiuni de dezvoltare, mai precis Sud-Muntenia și Sud-Vest Oltenia.

Proiectul reprezintă cea mai ampla campanie de testare a hepatitelor virale care s-a desfășurat vreodată în România, fiind cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Prin acest program regional de prevenție, screening și diagnostic se urmărește îmbunătățirea stării de sănătate a populației și creșterea accesului la servicii medicale de calitate, în special pentru persoanele care locuiesc în mediul rural și persoanele din grupuri vulnerabile (persoane fără venituri sau cu venituri foarte mici, persoane cu dizabilități, persoane de etnie romă, persoane neasigurate etc.).

Orice persoană care va dori să se testeze și face parte din categoriile de mai sus se poate adresa unui medic din lista publicata  pe pagina de facebook a proiectului sau pe site-ul partenerului ARAS.

“Testarea pentru depistarea infecției cu virusuri hepatitice B și C se va realiza în cabinetul medicului de familie, prin teste rapide din sânge capilar, ce detectează antigenul HBs (AgHBs) și anticorpii anti-hepatită C (anti-HCV). În cazul unui rezultat pozitiv, pacientul va fi programat pentru consult de specialitate și extinderea investigațiilor, în vederea tratamentului în unul dintre Centrele de Prevenție înființate prin proiect. Datele pacienților testați vor fi înregistrate în sistemul electronic de evidență a screeningului (S.E.E.S.); analiza acestor date va reprezenta o valoroasă sursă pentru politicile publice de sănătate prin recomandări specifice derivate din aceste date, prin propunerea unor intervenții sociale și a unor strategii de sănătate publică în această arie”, a declarat doamna Profesor Dr. Liliana Gheorghe, manager al Proiectului LIVE(RO) – 2-SUD.

Aceasta a mai precizat că grupul țintă al proiectului este reprezentat de 120.000 persoane beneficiare de screening, dintre care: 72.000 persoane aparținând grupurilor vulnerabile și 36.000 persoane din zona rurală.  

Furnizarea de servicii de testare este asigurată de medicii de familie care s-au înscris pentru a participa în proiect. De altfel, implicarea medicilor de familie în proiect este esențială pentru reușita lui, medicul de familie fiind primul care ia contact cu un potențial pacient cu hepatită, fapt evidențiat și de doamna doctor Ioana Predoiu, medic de familie, expert în cadrul proiectului LIVE(RO) 2 SUD: “In calitate de medici de familie, suntem bucuroși să facem parte din echipa LIVE(RO) 2- Sud. Este încă o ocazie pe care o avem să contribuim la prevenirea, depistarea și testarea hepatitelor virale și, cu ajutorul echipei de medici gastroenterologi, să diagnosticăm hepatitele virale. Pentru noi este cu atât mai important că reușim să fim parte în acest proiect desfășurat în premieră în județul nostru, având în vedere că se vorbește de el de mult timp. Suntem mândri că Județul Argeș intră acum în “cursa” spre eliminarea hepatitelor virale din România. Vizita cel puțin anuală la medicul de familie, informarea corectă și testarea pentru hepatitele virale B/D și C sunt vitale. Prevenția este „cheia” menținerii unei bune stări de sănătate.”

Identificarea medicilor de familie care s-au înscris în proiect, dar și a persoanelor vulnerabile care trebuie îndrumate spre testare către cabinetele medicilor de familie se efectuează cu ajutorul Asociației Române Anti-SIDA (ARAS). Doamna Liana Velica, din partea ARAS, a precizat: Echipele noastre au un rol esențial în informarea corectă a tuturor persoanelor interesate de screening, în așa fel încât să testăm un număr cât mai mare de beneficiari și să reducem numărul celor care nu își cunosc statutul serologic și pot fi infectați fără să știe. În județul Argeș, ARAS a afiliat 44 de medici de familie, prin intermediul cărora se va asigura, în cazul unui test pozitiv, conectarea la diagnostic și stadializare. Proiectul de față este o ocazie unică pentru a ajunge la cei mai vulnerabili și a le oferi șansa la sănătate”.

În drumul spre eliminarea hepatitelor virale, asumat și de România prin Planul Strategic de Eliminare a Hepatitelor Virale, implicarea autorităților locale în toti pașii făcuți este esențiala, fapt evidențiat și de primarul Municipiului Câmpulung, doamna Elena Lasconi.

Situația pandemică ne-a învățat cât de importantă este prevenția în fața bolilor și cât de periculoase sunt bolile nedescoperite la timp. Cel mai eficient mod prin care putem menține sănătatea populației din Câmpulung Muscel este prin prevenție. Mulțumesc Institutului Clinic Fundeni și echipei organizatoare pentru că pornesc acest proiect la Câmpulung. Îi asigur de tot sprijinul meu, al echipei mele și de tot suportul necesar pentru implementarea acestui proiect, a declarat aceasta.

Puteți urmări Conferința de Presă înregistrată aici: 

Mai multe informatii despre proiect pe site-ul www.screening-insp.ro, pagina de facebook Livero 2 -SUD  sau  la adresa de e-mail comunicare.livero.sud@gmail.com.

Pentru informații suplimentare ne puteți contacta pe datele de mai jos: Marinela Debu – Specialist Comunicare LIVE(RO)- 2- SUD- Tel. 0721/304160; email: comunicare.livero.sud@gmail.com.

About The Author

Related posts