8.7 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

Câmpulungenii vor protesta în stradă, împotriva modificării legilor justiţiei…

Alte Știri

Proteste faţă de proiectele de modificare a legilor justiţiei sunt anunţate, pe Facebook, pentru astăzi, atât în Bucureşti, cât şi în mai multe oraşe din ţară.

„Proiectul de modificare la Legilor Justiţiei a ajuns deja în Parlament şi urmează să fie supus dezbaterii şi votului în plen. Inspecţia Judiciară va deveni o unealtă politică în mâna ministrului Justiţiei. Numirea procurorilor-şef de către ministru, fără control din partea preşedintelui înseamnă că DNA se va întoarce la PNA, iar Parchetul devine subordonat intereselor politice. Dacă acest pachet de legi va fi adoptat de Parlament ar însemna un dezastru pentru România şi cetăţenii ei. Ne putem lua adio de la o justiţie independentă. Nu suntem singuri în această luptă. De la Magistraţi la Preşedinte şi Comisia Europeană, cu toţii s-au poziţionat împotriva acestor legi. Este momentul ca fiecare dintre noi să acţioneze şi să nu legitimeze încercarea corupţilor de a controla Justiţia”, se arată pe paginile de Facebook ale evenimentelor.

Protestatarii ar urma să se adune în faţa primăriei Câmpulung,  în jurul orei 18.00. Partidele politice nu se implică în acest miting. Jandarmii sunt pregătiţi cu oameni, dacă se anunţă mişcări de stradă.

Un marş este anunţat şi în Suceava, unde manifestanţii se vor strânge în faţa Prefecturii, pentru ca mai apoi să plece spre sediul PSD.

Alte proteste vor fi organizate în Craiova (Piaţa Mihai Viteazu), Cluj-Napoca (Piaţa Unirii), Galaţi (Prefectură), Târgu Mureş (Prefectură), Iaşi (Piaţa Unirii), Constanţa (Prefectură), Oradea (Piaţa Unirii), Timişoara (Piaţa Victoriei), Sibiu (Piaţa Mare), Braşov (Prefectură), Rădăuţi (Catedrală, cu marş spre Primăria Rădăuţi), Focşani (Piaţa Unirii), Târgu Ocna (Primărie).

De asemnea, şi românii din diaspora şi-au anunţat susţinerea pentru cei de la Bucureşti, organizând manifestaţii asemănătoare şi în Berlin (în faţa Ambasadei), Zurich, Roma şi Paris.

Foto: arhivă

 

Ultimele Știri

Video. Nebuniiiiieeeeeee. S-au călcat pe picioare la deschiderea celui mai mare centru comercial din regiunea Muntenia – Argeș Mall

Video. Nebuniiiiieeeeeee. S-au călcat pe picioare la deschiderea celui mai mare centru comercial din regiunea Muntenia - Argeș Mall. https://youtu.be/h3cP0AM3i-o?si=MMgpXYIjQFDo3_lw Astăzi...

Alte știri din aceeași categorie