9.2 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Caroliştii au fost acasă la Hamlet, în Danemarca!

Alte Știri

Patru elevi ai Colegiului Naţional Pedagogic ,,Carol I” au vizitat Danemarca, în cadrul proiectului Erasmus Plus „Shakespeare şi Drama”, în perioada 5-12 martie. De aici s-au întors acasă cu cîte o diplomă de participare dar cu multe amintiri frumoase, pe care le vor păstra în suflet toată viaţa.

Pentru cele patru eleve nu a fost doar o simplă călătorie în ţara lui Hamlet, avînd obligaţia de a pune în scenă şi capodopera shakespeariană. În cadrul proiectului, alături de elevii de la Câmpulung au fost implicaţi şi alţi elevi din Europa. Caroliştii au fost aplaudaţi la scenă deschisă, profesorul îndrumător de limbă engleză fiind Laura Robe.

Din echipa caroliştilor au făcut parte Teodora Mîzgaciu, Iulia Carteleanu, Alexandra Crîmpiţă, Maria. Cele patru eleve ale colegiului au rămas impresionate de arhitectura zonei, de modul de viaţă şi studiu al locuitorilor din Danemarca. Pentru că au învăţat la limba şi literatura engleză despre Kronborg, castelul ce a fost imortalizat de William Shakespeare sub numele de Elsinore în bine-cunoscuta sa piesă de teatru, Hamlet, carolistele au avut ocazia să îl viziteze.

Peste 200.000 de danezi şi turişti trec anual pragul Castelului Kronborg din Helsingör. Este poziţionat strategic şi are o valoare simbolică imensă pentru danezi si pentru istoria Europei din secolele XVI-XVIII. E cel mai celebru castel al Danemarcei, iar faima pe care o cunoaşte nu se leagă doar de numele regilor Frederick al II-lea şi Christian al IV-lea, ci şi de cel al prinţului Hamlet. Personajul inventat de William Shakespeare în urmă cu patru secole este căutat dincolo de imaginaţie, în realitate, de cei care aleg să viziteze castelul. Valoarea castelului, construit în stil, renascentist, a fost recunoscută în anul 2000 prin includerea lui pe Lista Patrimoniului Mondial protejat de UNESCO.

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie