12.3 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

Catolicii musceleni au sărbătorit Floriile

Alte Știri

Floriile sunt o sărbătoare a bucuriei pentru catolicii musceleni, care l-au întâmpinat, simbolic, pe Mântuitorul Iisus Hristos, cu ramuri şi cântece. În Câmpulung, zeci de credincioşi au celebrat Intrarea Domnului în Ierusalim şi recunoaşterea Sa ca Mesia.

La catolici, este şi sărbătoarea tinerilor. În Câmpulung, zeci de credincioşi alături de preotul paroh şi-au manifestat credinţa, la tradiţionala Procesiune de Florii, la Biserica “Sfântul Iacob”. Au cântat şi s-au bucurat ca acum peste două mii de ani, când oamenii L-au întâmpinat cu ramuri de finic şi de măslin pe Iisus Christos, care intra în Cetatea Sfântă, pe un măgăruş.

A fost stabilit și programul sfintelor liturghii pentru săptămîna viitoare.

Luni, 11 aprilie – Sfântul Stanislau de la ora 07.00 – Liturghie.

Marți, 12 aprilie – Sfântul Iulian I papa de la ora 08.30 – Calea Sfintei Cruci, de la ora 09.00 – Liturghie urmată de devoțiunea către Sfântul Anton, de la ora 18.00 – Liturghie urmată de devoțiunea către Sfântul Anton.

Miercuri, 13 aprilie – Sfântul Martin I papa – de la ora 07.00 – Liturghie.

Joi, 14 aprilie – JOIA SFÂNTĂ – ora 19.00 – CINA DOMNULUI, ora de adorație după celebrarea Cinei Domnului.

Vineri, 19 aprilie – VINEREA MARE ȘI SFÂNTĂ, de la ora 15.00 – Calea Sfintei Cruci, iar de la ora 18.00 – Celebrarea Patimii și Morțior Domnului.

Sâmbătă, 20 aprilie – SÂMBĂTA SFÂNTĂ – ora 21.00 – VIGILIA PASCALĂ CU SLIJBA ÎNVIERII

Duminică, 21 aprilie – ÎNVIEREA DOMNULUI – ora 11.00 – Liturghie parohială.

Ocazii pentru Sfânta Spovadă de Paști.

Marți 12 aprilie ( 8.30 – 09.00 și 16.00-17.30).

Crenguţele de salcie sfinţite în ziua de Florii se pun la geamuri, uşi, porţi sau icoane şi se folosesc în vreme de necaz. Se spune că au putere de vindecare, îi apără pe creştini de boli şi casa – de rele. Cu Floriile începe Săptămâna Patimilor, ultima din Postul Paştilor. În acest an, credincioşii catolici vor întâmpina marea sărbătoare a Învierii în ziua de 17 aprilie, atunci când creștinii ortodocși vor sărbători Floriile.

Ultimele Știri

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante”

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante.” Nicolae Velcea și-a depus...

Alte știri din aceeași categorie