8.6 C
Campulung Muscel
miercuri, 24 aprilie, 2024

Cei 18 milioane de lei pentru mânăstirea Aninoasa stau într-o semnătură!

Alte Știri

Argeșul este pe cale să piardă zeci de milioane de lei, dați de Uniunea Europeană pentru restaurarea mânăstirilor și bisericilor cu mare valoare istorică și arhitecturală.

Și asta după ce Ministerul Dezvoltării Regionale a venit cu o nouă cerere, privind dosarele de finanțare.

Probleme au apărut și la mânăstirea Aninoasa din Argeș, monument istoric de tradiție brâncovenească.

Maica Cecilia, stareța mânăstirii Aninoasa și-a luat inima în dinți și a participat la întâlnirea cu vicepremierul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale la Pitești făcând următoarele declarații: “Pur și simplu a fost o neînțelegere în interpretarea legislației bisericii. Acum este o perioadă de reorganizare și toți sunt grăbiți, dosarele se aruncă de colo-colo.”

Deși legea nu s-a schimbat, iar statutul Bisericii Ortodoxe este același, Ministerul Dezvoltării Regionale vine cu o solicitare fermă: starețul și preotii parohi nu mai pot semna proiecte europene, ci doar chiriarhul, adică episcopul sau șeful administrativ al mânăstirilor și schiturilor care aparțin canonic de jurisdicția sa.

Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltarii Regionale: “Cel care este reprezentantul legal și se poate duce să reprezinte lăcașul de cult în relația cu terți, fie la tribunal, fie la alte organe de cercetare este, așa mi s-a comunicat, conform opiniilor juridice, chiriarhul.”

Potrivit declaraţiilor lui Sevil Shhaideh, cu referire la cârmuitorii aşezământului religios muscelean, „s-au referit la nişte proiecte pe care dânşii le-au depus în cadrul POR, pe Axa 5, restaurarea monumentelor istorice, la nişte probleme de interpretare, de asumare a proiectului. În categoria cultelor, după cum ştiţi, există mai multe funcţii care reprezintă instituţia respectivă. În programele europene, din punctul nostru de vedere, cel care trebuie să semneze, să îşi asume un proiect, e reprezentantul legal – asta solicită şi regulamentul european. Or, din corespondenţele pe care le-am avut cu Secretariatul de Culte (dânşii ne-au pus la dispoziţie hotărârea de organizare a Cultului Ortodox), în interiorul acestei hotărâri se spune că reprezentantul legal, deci, cel care semnează şi îşi asumă, e chiriarhul (n.r. episcopul). În situaţia dânşilor, un proiect a fost depus de stareţ. Deci, au o problemă cu cine a depus. Le-am dat interpretarea şi am stabilit paşii pe care dânşii îi au de urmat. Astea au fost discuţiile cu mânăstirea Aninoasa”, a precizat ministrul.

Deja, 31 de proiecte au fost respinse de agențiile de dezvoltare rurală din România, numai din cauza unei semnături.

 

Liviu Musat, șef ADR Sud Muntenia: A apărut o altă interpretare la nivelul ministerului, nu știu de ce vin acum în ianuarie să le spun, că știi că nu mai ești eligibil și trebuie să resping proiectul”. O sesizare privind situația creată a fost depusă și la Comisia Europeană.

 

Ultimele Știri

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante”

Nicolae Velcea: ”Datorită încrederii pe care cetățenii mi-au acordat-o am dus la bun sfârșit proiecte importante.” Nicolae Velcea și-a depus...

Alte știri din aceeași categorie