web analytics
Breaking News
Cel mai mare succes românesc din ultimii 25 de ani, Moromeții 2, la Câmpulung!

Cel mai mare succes românesc din ultimii 25 de ani, Moromeții 2, la Câmpulung!

Cel mai mare succes românesc din ultimii 25 de ani, Moromeții 2, va avea o proiecție specială la Câmpulung Muscel, pe 6 decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, de la ora 18:00. Biletele sunt disponibile la casieria Casei de Cultură.

Turneul de promovare organizat de distribuitorul Transilvania Film se apropie de final, după ce a reușit să ajungă până acum în peste 50 de orașe și să aducă mai mult de 25.000 de spectatori la întâlnirea cu Moromeții 2. Avanpremierele și proiecțiile speciale organizate începând cu 29 octombrie au avut un ecou răsunător, majoritatea rulând cu casa închisă, filmul și echipa fiind întâmpinați în cadrul caravanei cu aplauze și entuziasm de fiecare dată.

„Eu nu am mai trăit așa ceva niciodată în viață, sunt greu de descris în cuvinte experiența și  emoțiile trăite la fiecare întâlnire cu publicul și sunt profund recunoscător pentru tot acest val de apreciere și iubire”, a declarat și regizorul Stere Gulea.

Alte câteva proiecții speciale, organizate în spații alternative, special pentru a oferi șansa cât mai multor persoane să poată vedea filmul, mai sunt planificate la Mioveni (Centrul Cultural, 4 decembrie), Curtea de Argeș (Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu”, 5 decembrie), Făgăraș (Casa municipală de cultură, 9 decembrie).

Filmul s-a lansat oficial pe 16 noiembrie și a adus după primele trei săptămâni în cinematografele din România aproape 155.000 de spectatori, înregistrând astfel un nou record, plasându-se în primele poziții din box office-ul românesc.

Cei care încă nu au avut șansa de a vedea cel mai așteptat film românesc al anului o pot face în continuare, în peste 80 de cinematografe din țară. Programul complet din cinema, pentru săptămâna 30 noiembrie – 6 decembrie, poate fi consultat aici

Moromeții 2 continuă povestea familiei lui Ilie Moromete (Horațiu Mălăele), din satul din Câmpia Dunării, și-l are în prim-plan pe mezinul Niculae (Iosif Paștina). Anii 1945-1946 îl găsesc pe Ilie Moromete îmbătrânit, dar încă în putere. Între el și cea de-a doua soție, Catrina (Dana Dogaru), tensiunile continuă, în timp ce Niculae este pus la încercare de promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi.

Moromeții 2 este o producție Libra Film, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Studioului de Creație al Ministerului Culturii, în colaborare cu TVR și HBO România.

 

About The Author

Related posts