8.1 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Coliziune puternică pe șoselele din Argeș între un TIR și un autoturism!

Alte Știri

Coliziune puternică pe șoselele din Argeș între un TIR și un autoturism!

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 52 de ani, din comuna Mărgău, județul Cluj, care conducea un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă- TIR, din direcția Pitești spre Râmnicu. Vâlcea, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, posibil pe fondul neadaptării vitezei în coborâre, în curbă deosebit de periculoasa la dreapta și în condiții de carosabil umed, ar fi pătruns cu semiremorca pe sensul opus, intrând în coliziune cu un autoturism care se deplasa din sensul opus, condus de un bărbat de 52 de ani, din Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea.

În urma coliziunii a rezultat rănirea ușoară a conducătorului autoturismului, precum și a pasagerului dreapta față din autoturism (tânăr de 23 de ani, din Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea).
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

Recomandăm tuturor conducătorilor auto să circule preventiv, adaptând permanent viteza la condițiile meteo și cele rutiere, în special în condiții de carosabil umed sau vizibilitate îngreunată. Luați în considerare condiţiile meteo, fiind posibilă întâlnirea unor porțiuni de drum umede sau cu nisip adus de apă. Respectați limitele de viteză, pentru a putea opri în condiții de siguranță sau a limita consecințele unui eventual eveniment rutier, și nu bruscați volanul sau frâna, pentru a evita acvaplanarea sau derapajul.

Totodată, pietonilor le recomandăm să se deplaseze pe trotuar sau pe cât posibil pe marginea părții carosabile, iar traversarea să o facă prin locurile permise, doar după ce s-au asigurat că intenția de a traversa a fost observată de conducătorii auto, iar aceștia pot opri în condiții de siguranță.
De asemenea, având în vedere condițiile meteo specifice, la traversarea drumului recomandăm să nu vă obturați câmpul vizual cu articole vestimentare voluminoase, astfel încât să puteți observa traficul, în special la traversarea drumului.

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie