Comisia Europeană a semnat un contract cu o firmă care va asigura 300 de milioane de vaccinuri anti-Covid

Comisia Europeană a semnat un contract cu o firmă care va asigura 300 de milioane de vaccinuri anti-Covid

Comisia Europeană a semnat un nou contract cu o companie farmaceutică pentru asigurarea unui necesar de vaccinuri pentru țările membre, în cazul în care compania reușește să autorizeze un astfel de podus. Compania cu care a semnat CE este Sanofi-GSK, iar contractul va permite tuturor statelor membre UE să achiziționeze până la 300 de milioane de doze din vaccinul care va fi produs, anunță Comisia într-un comunicat. Un contract similar a fost semnat cu compania AstraZeneca, în urmă cu aproape o lună.

Companiile Sanofi și GSK au demarat un studiu de fază 1/2 în septembrie, care va fi urmat de un studiu de fază 3 până la sfârșitul anului 2020. Dacă aceste etape se desfășoară cu succes și conform reglementărilor în vigoare, companiile urmăresc să pună vaccinul la dispoziția publicului până în a doua jumătate a anului 2021, se arată în comunicatul Comisiei Europene.

Contractul este finanțat prin Instrumentul pentru sprijin de urgență, care dedică fonduri pentru crearea unui portofoliu de potențiale vaccinuri cu profiluri diferite, produse de companii diferite.

„Sanofi și GSK elaborează un vaccin recombinant împotriva COVID-19, folosind tehnologii inovatoare de la ambele companii. Sanofi va contribui cu antigenul proteinei S a COVID-19, care se bazează pe tehnologia ADN-ului recombinant. GSK va contribui cu tehnologia sa adjuvantă, deosebit de importantă într-o situație de pandemie, deoarece poate reduce cantitatea de proteine necesară per doză, permițând producerea mai multor doze de vaccin și contribuind, prin urmare, la protejarea unui număr mai mare de persoane. Combinația dintre un antigen proteic și un adjuvant este bine documentată și utilizată într-o serie de vaccinuri disponibile în prezent pentru îmbunătățirea răspunsului imunitar. Aceasta poate, de asemenea, să îmbunătățească probabilitatea de a elabora un vaccin eficace care poate fi fabricat la scară largă”, potrivit comunicatului. ATENA DANIELA JILAVU

About The Author

Related posts