12.5 C
Campulung Muscel
joi, 28 martie, 2024

Condamnare cu executare pentru doi…

Alte Știri

În octombrie 2016, nu mai puţin de 31 de bărbaţi din Câmpulung Muscel bănuiţi de proxenetism, au intrat în atenţia anchetatorilor. Conform acestora, bărbaţii erau bănuiţi că în perioada 2008 – 2016, ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către 80 de femei, în majoritate minore, în state ale Uniunii Europene.

Din activitatea infracţională, aceştia au obţinut peste 3.000.000 de euro. În urma celor 43 de percheziţii efectuate în octombrie 2016, au fost ridicate 26 de maşini de lux, o motocicletă, aproximativ 500 de grame de bijuterii din aur, 82.000 de euro, 19.100 de lei, 18 ceasuri şi 114 volane auto, precum si un pistol de calibru 9 mm deţinut ilegal şi 6 cartuşe.

După 6 ani, Curtea de Apel A dispus închisoarea cu executare într-unul din dosare. Iată decizia instanţei:

“Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, împotriva sentinţei penale nr. 71, din data de 02 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Argeş – Secţia penală, în dosarul nr. 461/109/2018*.

Desfiinţează în parte sentinţa atacată, iar pe fond, dispune următoarele: Înlătură soluţia de achitare dispusă faţă de inculpatul Raia Petru pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 29 alin. 1 lit. a şi b din Legea nr. 656/2002.

În baza art. 49 alin. 1 lit. a şi b din Legea nr. 129/2019 (fostul art. 29 alin. 1 lit. a şi b din Legea nr. 656/2002), cu aplic. art. 35 alin. 1 cod penal, condamnă pe inculpatul Raia Petru la pedeapsa închisorii de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată.

În baza art. 38 alin. 1 Cod penal şi art. 39 alin 1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului Raia Petru pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare la care se adăuga sporul de 1 an închisoare, în total 5 ani închisoare, cu executare în condiţiile art. 60 cod penal.

În baza art. 45 alin 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin 1 lit. a, b Cod penal pe o durata de 2 ani.

În baza art. 45 alin 5 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin 1 lit.a, b Cod penal.

În baza art. 112 alin. 1 lit.e Cod penal şi art. 51 alin. 1 din Legea nr. 129/2019 dispune confiscarea specială de la inculpatul Raia Petru şi a următoarelor bunuri si sume de bani:

– autoturism marca MERCEDES-BENZ AMG G 63 463 C77UP1, model 63 AMG, fabricatie 2016, având seria sasiu WDB4632721X253512 si numărul de înmatriculare AG-88-YXN, înmatriculat pe numele Lefter Carmen Cosmina.

– teren intravilan în suprafata de 2841 mp în acte (2868 mp măsurat în teren), înscris în CF 1036 (1126 nr vechi) UAT Câmpulung sub nr. cadastral 80830 plus constructii înscrise în CF 1036 (1126 nr vechi) UAT Câmpulung sub nr. cadastral 80830 – C1, 80830- C2, 80830- C4, imobile situate în Câmpulung, str. Valea Bărbusii, nr. 14, jud. Arges.

– teren intravilan în suprafaţă de 1520 mp, înscris în CF 82174 UAT Câmpulung, sub nr cadastral 82174, situat în mun. Câmpulung, str. Ion Ţicăloiu, tarlaua 25.

În baza art.404 alin 4 lit.c Cod pr pen, menţine măsurile asigurătorii instituite prin: ordonanţa numărul 235/P/2016 din data de 09.11.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, ordonanţa nr. 235/P/2016 din data de 11.10.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung şi ordonanţa numărul 620/P/2016 din data de 22 februarie 2017 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului Raia Petru .

Respinge cererea formulata de petenta Lefter Carmen Cosmina, având ca obiect ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra autoturismului MERCEDES-BENZ AMG G 63 463 C77UP1, model 63 AMG, fabricatie 2016, având seria sasiu WDB4632721X253512 si numărul de înmatriculare AG-88-YXN si asupra terenului si constructiilor situate în Câmpulung, str. Valea Bărbusii, nr. 14, jud. Arges si restituirea unor bunuri si înscrisuri.

Constată că temeiul condamnării inculpatului Lăcătuş Eusebiu Samir cu privire la infracţiunea de spălare a banilor din art. 29 alin. 1 lit. a şi b din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 35 alin. 1 cod penal, este cel prev. de art. 49 alin. 1 lit. a şi b din Legea nr. 129/2019 (fostul art. 29 alin. 1 lit. a şi b din Legea nr. 656/2002 ), cu aplic. art. 35 alin. 1 cod penal.

Constată că temeiul confiscării aplicate inculpatului Lăcătuş Eusebiu Samir din art. 112 alin. 1 lit. e cod penal şi alin. 5 cod penal, cu referire la art. 33 alin. 1 din Legea nr. 656/2002, este cel prevăzut de art. 112 alin. 1 lit. e cod penal, şi alin. 5 cod penal, cu referire la art. 51 alin. 1 din Legea nr. 129/2019.

În baza art. 52 din Legea nr. 129/2019, la rămânerea definitiva a hotărârii de condamnare, aceasta va fi comunicata Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Menţine, în rest, dispoziţiile sentinţei atacate.

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii Raia Petru şi Lăcătuş Eusebiu Samir şi de persoana interesată Lefter Carmen Cosmina, împotriva aceleiaşi sentinţe.

Obligă pe fiecare din inculpaţi la plata a câte 400 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial al apărătorului din oficiu, în sumă de 217 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justitiei si rămâne în sarcina statului. Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.03.2022 la Curtea de Apel Piteşti”.

Ultimele Știri

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel

Veste grozavă pentru clienții Băncii Transilvania. Ce s-a întâmplat cu bancomatele din Câmpulung Muscel. Banca Transilvania a făcut un...

Alte știri din aceeași categorie