Consumatorii care plătesc cu cardul Mastercard la terminalele POS Raiffeisen Bank din stațiile Rompetrol pot retrage numerar de până la 200 de lei
Consumatorii care plătesc cu cardul Mastercard la terminalele POS Raiffeisen Bank din stațiile Rompetrol pot retrage numerar de până la 200 de lei

Consumatorii care plătesc cu cardul Mastercard la terminalele POS Raiffeisen Bank din stațiile Rompetrol pot retrage numerar de până la 200 de lei

Mastercard, în parteneriat cu Raiffeisen Bank, lansează serviciul cashback (eliberare de numerar la comerciant) în benzinăriile Rompetrol, prin POS-urile băncii. Inițiativa reprezintă o continuare a demersurilor Mastercard de promovare a plăților electronice, fără a limita accesul la numerar.

Cu ajutorul acestui serviciu, consumatorii care achiziționează carburant, bunuri sau servicii în stațiile Rompetrol, prin intermediul unui card Mastercard emis în România sau a portofelelor digitale care au înrolat un card Mastercard emis în România, la terminalul POS Raiffeisen Bank, pot solicita retragerea de numerar, în limita a 200 de lei. Astfel, deținătorii de carduri Mastercard vor beneficia de siguranța, simplitatea și rapiditatea plăților electronice, precum și de acces la numerar la orice oră, fără drumuri adiționale la bancomat și beneficiind de comision 0 la retragere.

Majoritatea românilor folosesc cardurile și instrumentele de plată Mastercard pentru a plăti online sau în locațiile fizice. Cu toate acestea, uneori este nevoie să retragem numerar pentru anumite tranzacții, cu precădere pentru cele care au loc în mediul rural, acolo unde o bună parte dintre comercianți nu acceptă plata cu cardul, dar și pentru alte tranzacții, situație în care este necesar un drum în plus până la bancomat. Din păcate însă, în satele și comunele din România, rețeaua de bancomate este mai puțin dezvoltată, așadar, în astfel de cazuri, retragerea de numerar se poate dovedi a fi o operațiune destul de dificilă. Mastercard a salutat promulgarea legii cashback, în special a variantei inițiale, cu pragul de 10.000 euro cifră de afaceri pentru comercianți, și ne bucurăm că, odată cu lansarea acestui serviciu, aducem în atenția consumatorilor beneficiile plăților digitale, în timp ce contribuim la extinderea rețelei de ATM-uri la nivel național”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România și Croația.

În prezent, comercianții au nevoie de servicii integrate, care să acopere atât o gamă variată de modalități de plată, cât și modalități de a oferi valoare adăugată clienților. Prin serviciul cashback (eliberare de numerar de la comerciant), lansat împreună cu Rompetrol, un client poate solicita în avans numerar în limita a 200 de lei, atunci când face cumpărături în benzinăriile Rompetrol și plătește prin card, la POS Raiffeisen Bank. Raiffeisen Bank și Rompetrol nu percep niciun comision pentru operațiunile de eliberare de numerar realizate în stațiile Rompetrol. Se poate solicita cashback doar atunci când se face plata prin card pentru achiziția de carburant sau a unui bun sau serviciu oferit în magazinul și restaurantul Hei. Încurajăm clienții să utilizeze mijloace electronice de plată, însă sunt situații când este necesar să dispui de mici sume în numerar. De aceea, serviciul CashBack prin POS Raiffeisen este la îndemâna oricui, simplu și rapid. În plus, pentru numerarul solicitat beneficiezi de comision 0”, a declarat Vladimir Kalinov, Vicepreședinte Retail, Raiffeisen Bank.

Căutăm în permanență să dezvoltăm și să implementăm soluții inovatoare, care să le ofere clienților un beneficiu imediat și să contribuie la îmbunătățirea experienței acestora în stațiile noastre. Astfel, prin implementarea serviciului cashback, le oferim clienților posibilitatea de a folosi terminalele de plată și pentru retragerea de numerar de pe cardurile bancare, o dată cu achiziția de bunuri și/sau servicii din stații. Noua facilitate le permite acestora să economisească timp și carburant, iar serviciul este disponibil la orice oră, fără a fi perceput niciun cost/comision“, a declarat Zhanibek Nugertayev, Director General al Rompetrol Downstream.

Rompetrol este primul jucător din domeniul oil & gas și una dintre primele companii non-bancare din România care lansează la nivel național serviciul de retragere numerar, prin toate cele 163 de stații.

About The Author

Related posts