9.2 C
Campulung Muscel
vineri, 19 aprilie, 2024

Contractele de deszăpezire sunt luate la puricat de oamenii legii!

Alte Știri

O comisie constituită prin ordin al prefectului va verifica gradul de pregătire al autorităţilor administraţiei publice locale pentru perioada de iarnă 2015-2016, cu privire la asigurarea funcționării utilajelor de deszăpezire aflate în dotarea unitaților administrativ-teritoriale, la asigurarea carburantului necesar, dar și a stocurilor de material antiderapant. Comisia este formată din reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Argeș, ai Consiliului Județean Argeș, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș. Controalele se vor materializa prin întocmirea unui proces-verbal de constatare la nivelul autorității locale verificate, prin dispunerea măsurilor prevăzute de lege, potrivit competențelor, precum și prin elaborarea unui Raport care va fi prezentat Prefectului Județului Argeș. Prefectul, Mihail Adrian Oprescu, împreună cu inspector șef al ISU Argeș, colonel Popa Ion au efectuat o vizită de lucru, conform Planului de măsuri pentru buna desfășurare a activităților specifice sezonului rece. Aceasta a constat în verificarea stadiului de pregătire al Districtului Pitești Nord (Secția Drumuri Naționale Argeș) și a Bazei Drăganu, respectiv verificarea stocurilor existente de sare și nisip, a utilajelor funcționale și a personalului implicat în monitorizarea și intervenția cu celeritate acolo unde situația o va impune, în cazul potențialelor dezastre ce se pot produce în sezonul rece. În ediţia tipărită a Ziarului din Muscel, care apare la chioşcurile de ziare, marţi, 15 decembrie găsi toate datele cu privire la contractele de deszăpezire şi firmele abonate la banii publici încheiate la nivelul Muscelului.

 

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie