2.7 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Controale drastice în comunitățile de romi!

Alte Știri

Prefectul Cristian Soare a demarat controale drastice în comunitățile de romi din județul Argeș! Acest lucru este necesar pentru a nu mai exista cazuri cum a fost cel de la Berevoești.

Pentru a preveni pe viitor producerea unor astfel fapte în comunitățile de romi se vor organiza întâlniri periodice cu primarii și liderii comunităților mari de romi din județ; prima astfel de întâlnire va fi organizată vineri, 29 iulie, ora 11.00, la primăria comunei Valea Mare Pravaț, unde vor participa primarii, liderii comunitățior de romi din Valea Mare Pravăț, Cetățeni, Stoenești și Dragoslavele, inspectorul școlar pentru minorități, directorii școlilor coordonatoare din comunele respective, șeful secției rurale de poliție din zonă.

Următoarele întâlniri vor avea loc la Câmpulung (Lerești, Bughea de Sus și Bughea de Jos) în data de 2 august 2016 și la Vlădești (Aninoasa, Berevoești, Bălilești) în data de 5 august.

,,La Berevoești, deși comunitatea de romi este numeroasă, circa 900 persoane, cu pondere extrem de importantă din totalul populației, nu există angajat la primărie expert local pe problemele romilor și nu există, de asemenea, în comunitate nici mediator sanitar sau asistent comunitar. Nu a existat, din păcate, la nivelul autorității publice locale interes pentru înființarea și ocuparea acestor posturi; de astfel, în cadrul întâlnirilor pe care le vom avea cu toți liderii comunităților de romi și primarii vom insista pe angajarea acestor mediatori. Dorim ca aceste comunități de romi să fie deschise, iar rolul acestor mediatori este acela de a acționa ca un liant între acestea și autorități, contribuind la prevenirea infracțiunilor, așa încât infracțiuni de gravitatea extremă a celor de la Berevoești să nu se producă sau, în cazul în care se produc, autoritățile să le descopere și să le sancționeze la timp”, a declarat prefectul Cristian Soare.

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie