2.2 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Coronavirusul a amânat Congresul PSD!

Alte Știri

Coronavirusul a amânat Congresul PSD! Social democrații au decis să amâne alegerile până la o data care va fi anunțată zilele viitoare. Aceștia au luat decizia în urma confirmării primul caz de român infectat cu coronavirus.

“Având în vedere confirmarea primului caz de infectare cu COVID-19 pe teritoriul României, precum și faptul că o parte însemnată a delegaților la congresul PSD (președinți de Consilii Județene, primari, consilieri locali și județeni, precum și alți reprezentanți ai autorităților locale) sunt implicați în gestionarea pe plan local a măsurilor ce se impun pentru prevenirea răspândirii infectării cu COVID-19, conducerea interimară a PSD a decis amânarea Congresului planificat pentru sâmbătă, 29 februarie.

Considerăm că toți cei care sunt implicați la nivel local, în gestionarea amenințării cu care se confruntă România, trebuie să se ocupe acum de siguranța și sănătatea oamenilor, orice alte activități nefiind o prioritate.

Totodată, decizia de amânare a Congresului a avut în vedere și recomandările specialiștilor din domeniul medical, potrivit cărora adunările care implică un număr atât de mare de participanți, din toate zonele țării, nu sunt indicate în situația dată.

Este un gest de responsabilitate care ne-am dori să fie preluat de întreaga clasă politică. Prioritari sunt oamenii, nu activitățile sau luptele politice”, se mai arată în comunicat.

Ultimele Știri

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta!

Se schimbă banii. Se trece la moneda euro! Toată lumea trebuie să știe asta! România, la coada Uniunii Europene...

Alte știri din aceeași categorie