9.8 C
Campulung Muscel
joi, 25 aprilie, 2024

Curs de perfecţionare pentru 20 de educatori din servicii rezidenţiale

Alte Știri

Judetul Argeş, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, a fost selectat printre cei 10 beneficiari ai proiectului PEH021 “EDUC-PLUS” Formare permanentă şi profesionalism pentru servicii de calitate acordate copiilor din sistemul de protecţie”. Proiectul este implementat de Centrul de Resurse şi Informare pentru Profesiuni Sociale CRIPS, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 Bucureşti, în cadrul Programului RO10-CORAI şi este finanţat prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic 2009 -2014 (Granturile SEES 2009 -2014). Scopul proiectului constă în îmbunătăţirea şanselor de integrare socială a copiilor şi tinerilor din sistemul de protecţie găzduiţi în servicii de tip rezidenţial prin promovare de strategii, măsuri şi programe de formare care vizează creşterea profesionalismului personalului educativ şi bunele practici de parteneriat public-privat pentru incluziune socială şi non-discriminare. Proiectul se va derula pe o perioada de 11 luni şi va include elaborarea unui model de formare a educatorilor din servicii de protecţie a copilului de tip rezidenţial, perfecţionarea a 2 formatori din 10 D.G.A.S.P.C-uri beneficiare, pentru a aplica modelul de formare în judeţ şi organizarea în fiecare judeţ a unui curs de perfecţionare pentru 20 de educatori din servicii rezidenţiale, precum şi a unor seminarii judeţene de dezbatere a bunelor practici de parteneriat public privat pentru incluziunea socială şi non-discriminarea copiilor din sistemul de protecţie. În judeţul Argeş, cursul se va derula, după cum urmează: 20 şi 21 noiembrie 2015; 04 şi 05 decembrie 2015; 22 şi 23 ianuarie 2016. Cursanţii vor fi 14 educatori care îşi desfăşoara activitatea în cadrul Complexului de Servicii pentru Copilul în Dificultate Câmpulung şi 6 educatori din cadrul Complexului de Servicii pentru Copilul în Dificultate Rucăr. Formarea va fi asigurată de 2 formatori din cadrul D.G.A.S.P.C, pregătiţi în cadrul proiectului.

 

 

Ultimele Știri

Video. Nebuniiiiieeeeeee. S-au călcat pe picioare la deschiderea celui mai mare centru comercial din regiunea Muntenia – Argeș Mall

Video. Nebuniiiiieeeeeee. S-au călcat pe picioare la deschiderea celui mai mare centru comercial din regiunea Muntenia - Argeș Mall. https://youtu.be/h3cP0AM3i-o?si=MMgpXYIjQFDo3_lw Astăzi...

Alte știri din aceeași categorie