11.9 C
Campulung Muscel
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Depistat în Rucăr, băut la volan!

Alte Știri

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru înlăturarea efectelor vremii nefavorabile, precum și pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 20.000 de lei, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație 5 de permise de conducere și au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

Polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Rucăr l-au depistat pe C.A., de 52 de ani, din comuna Stoenești, care condcea un autoturism pe raza comunei Rucăr, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Bărbatului i-au fost recoltate două probe biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.

Ultimele Știri

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș!

Premierul Marcel Ciolacu, din țările Arabe a ajuns direct în Argeș. A venit însoțit de Mihai Tudose, Gabriela Firea,...

Alte știri din aceeași categorie